EXCLUSIV. O alianță fantomă din turism vrea să prăduiască banii a peste 5.000.000 de pensionari
Un grup de eterni așa ziși ”specialiști” în turism, care de ani de zile dau din gură doar ca să se bage în seamă, vrea acum să ”ciupească” o sumă uriașă din pensiile pentru cei peste 5.000.000 de pensionari pentru promovarea turismului românesc.
Cine sunt șmecherii care vor să controleze finanțările pentru OMD-uri
Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) a pus în consultare publică la începutul lunii aprilie 2022 proiectul de act normativ pentru modificarea şi completarea OUG 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, care are ca obiectiv crearea unui sistem de guvernanţă multi-nivel atât pe verticală, cât şi pe orizontală, prin intermediul reglementării corecte a Organizaţiilor de Management al Destinaţiei (OMD). Practic, Guvernul vrea să transpună în realitate ”șmecheria” țesută prin PNRR de către useristul Cristian Ghinea și trupa sa de ”vuvuzele” din zona turismului prin care să se înfiinţeze opt Organizaţii de Management al Destinaţiei (OMD). Numai că în procesul de consultare publică au apărut o mulțime de obiecții și propuneri, care mai de care mai aberante, prin care se urmărește doar prăduirea banilor veniți prin PNRR de către o gașcă de eterni atârnători și băgători de seamă care roiesc de ani buni în zona turismului. Este vorba despre ”Alianța pentru turism” (APT), ”construită ca o platformă formală de colaborare între membrii ei, organizații care au ca scop dezvoltarea sectorului turistic din România și care respectă principii legale și etice în afaceri”. De fapt, această alianță este una fantomă dirijată de eternii ”specialiști” în turism, care s-au băgat în seamă doar ca să controleze banii pentru promovarea turistică a României. La butoanele acestei alianțe fantomă îl regăsim pe Dragoș Anastasiu, omul lui Nicu Gheară care a baletat cu PNL și USR și ce se considera consultantul pe turism al președintelui Klaus Iohannis, pe Daniel Mischie de la HORA, Călin Ile, eternul specialist care de ani buni nu își caută un loc de reprezentare sau insipidul președinte al ANAT, Dumitru Luca. Ei, sub umbrela APT, adică a alianței fantomă, au depuse o serie de amendamente, care mai de care mai aberante, la proiectul privind funcționare, dar mai ales finanțarea OMD-urile.
Finanțarea OMD-urile cu ”10% din impozitul pe veniturile din pensii”
Așa zisa ”Alianță pentru turism” dirijată de etrnele vuvuzele mai sus menționate au făcut o serie de propuneri incredibile care nu urmăresc decât să prăduiască banii din PNRR pentru promovarea turistică prin OMD-uri (vezi documentul în facsimil).
Cea mai aberantă propunere a APT de finanțare pentru OMD-uri vizează alocare a unei ”Cote de 10% din impozitul pe veniturile din pensii”. Adică, pensiile celor peste 5.000.000 de pensionari să fie impozitate cu 10% iar banii să meargă direct la OMD-urile controlate de aceștia. Incredibil, dar adevărat!
20% din redevențele resurselor minerale către finanțarea OMD-urilor
De asemenea, acești ”mari specialiști” în turism vor ca OMD-urile să fie finanțate și din ”Cota din redevențele încasate de bugetul de stat din resurse naturale (20% din redevențe) precum: apă geotermală, ape minerale naturale carbogazoase sau necarbogazoase, ape minerale terapeutice, ape termominerale, nămoluri terapeutice”. Practic, acum când bugetul de stat este ciuruit, șmecherii din APT vor să pună mâna pe 20% din redevențele resurselor minerale. Tupeu, nu glumă!
20 milioane de euro pentru OMD-uri din taxarea nopților de cazare
Totodată, ”marii specialiști” în turism de la alianța fantomă mai vor ca OMD-urile să fie finanțate și din ”Alocarea unui procent de 1% din TVA-ul colectat din activitățile turistice sau a unei cote din impozitul pe venit global”, ceea ce s-ar traduce prin creșterea TVA.
În plus, au mai propus ca finanțarea OMD-urilor să se facă și din ”amenzile aplicate unităților care activează în domeniului turismului” și ”impozitul pe profit datorat de companiile și impozitul pe veniturile microîntreprinderilor din domeniul turismului”. O altă sursă de finanțare pentru OMD-uri propusă de șmecherii din APT ar consta din ”Încasarea unei contribuții pentru dezvoltarea turismului de la turiști, la nivel național, pentru fiecare noapte de cazare, în cuantum fix sau variabil în baza unei grile (care să facă distincția între diversele categorii de clasificare a structurilor de cazare și diferitele regiuni ale țării). O opțiune în acest sens ar putea fi colectarea echivalentului a 1 euro pentru noaptea de cazare, ceea ce ar crea un buget de aproximativ 20 milioane de euro pentru OMD-uri”.
Jocurile de culise pentru controlul finanțării OMD-urilor
Potrivit informațiilor noastre, majoritatea ”vuvuzelele” grupate în fruntea APT mai sus menționate au făcut aceste propuneri aberante în nume propriu fără să existe acordul structurilor asociative din care fac parte cum este cazul lui Daniel Mischie de la HORA și Dumitru Luca de la ANAT.
Însă, aceștia vor să forțeze mâna Guvernului să impună aceste aberații financiare de finanțare a OMD-urilor, dar, în același timp, vor ca ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu, să fie schimbat dacă nu face jocurile acestora.