Antiinflamatoarele responsabile de durerile cronice în zona lombară?!
Durerile de spate reprezintă o formă de durere cronică foarte frecventă. Adesea, sun folosite antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) pentru calmarea durerilor, medicamente care ar putea fi implicate în transformarea în dureri persistente, dificil de ținut sub control.
Acest aspect a fost studiat de o echipă formată din cercetători din mai multe țări, care și-au concentrat eforturile asupra durerilor cronice localizate în partea inferioară a spatelui.
Studiul (publicat în Science Translational Medicine) acestei forme de durerere persistente, cea mai frecventă de altfel, le-a permis cercetătorilor să înțeleagă faptul că AINS, de exemplu, ibuprofenul, ar putea contribui la la trecerea la o formă persistentă de durere, transmite Futura Sante.
Efectul contraproductiv al antiinflamatoarelor
Cercetătorii au analizat un evantai de ARNm produși, numiți transcriptom, de celule imunitare ale sângelui de la 98 de persoane cu dureri în regiunea lombară. Monitorizarea acestor persoane a durat trei luni, timp în care unele persoane au trecut la dureri cronice în zona lombară.
Experimentele efectuate pe șoareci sugerează că atenuarea inflamării cu antiinflamatoare nesteroidiene favorizează evoluția spre o durere cronică, deși au un efect analgezic pe termen scurt.
Mai mult, analiza informațiilor grupate la UK Biobank indică faptul că persoanele cu dureri acute de spate și tratate cu AINS prezintă un risc mai mare de a suferi de dureri cronice.