Comisia Juridică, raport favorabil pentru începerea urmăririi penale a lui Nicolae Bănicioiu
Comisia Juridică din Camera Deputaților a dat undă verde pentru începerea urmăririi penale a lui Nicolae Bănicioiu. Camera Deputaților se va reuni în plen săptămâna viitoare pentru a da votul final pe cererea procurorilor, care îl acuză că în perioada în care a fost ministru ar fi primit mită aproximativ 800.000 de euro.
Raportul favorabil a fost adoptat cu 19 voturi „pentru” și 2 „împotrivă” în cazul solicitării DNA privind încuviinţarea începerii urmăririi penale a deputatului Nicolae Bănicioiu pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată.
Bănicioiu susține că toate acestea sunt „minciuni”.
„Sunt nişte minciuni. (…) Poziţia mea este foarte clară. Eu vreau să ajungem cât mai repede cu discuţia pe fond. Până acum nu am fost audiat, nu înţeleg de ce nu am fost audiat. Mi-a spus doamna avocat şi înţeleg din multe păreri juridice că puteam fi audiat de câte ori era nevoie. Nu mai candidez. Să stea lumea liniştită. Vreau eu să lămurim practic chestiunea asta şi văd cum e posibil totuşi ca în România denunţătorul să fie crezut absolut oricând, dar să rămână cu tot, să i se ofere protecţie, imunitate şi orice. Pot să-mi ia imunitatea şi orice că oricum le-am dat-o eu”, a declarat Bănicioiu.
Anunțul Direcției Naționale Anticorupție
„Procurorii desfășoară o investigație care vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte de corupție în contextul comercializării de bunuri de uz medical către spitalele publice situate pe raza Municipiului București și a județului Ilfov și aflate în subordinea Ministerului Sănătății.
În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– trafic de influență,
– luare de mită în formă continuată.
În perioada 21 decembrie 2012 – 5 martie 2014, persoana respectivă, în calitate de ministru, ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri și ar fi primit direct, de la unul dintre aceștia, suma totală de 1.292.122 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra ministrului Sănătății și a funcționarilor publici din cadrul acestei instituții și că îi va determina să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, acte reprezentate de:
– numirea în funcția de manager/menținerea în funcția de manager a unor persoane la conducerea spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății, spitale cu care firmele controlate de cei doi oameni de afaceri aveau contracte încheiate sau desfășurau proceduri de achiziții publice,
– alocarea de sume de bani spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății, cu care firmele celor doi oameni de afaceri aveau contracte în derulare.
Ulterior, aceeași persoană ar fi primit de la aceiași oameni de afaceri, prin intermediul unui complice, suspect în cauză, suma totală de 2.612.389 lei în legătură cu exercitarea atribuțiilor de ministru, funcție deținută în perioada 05.03.2014-17.11.2015”, se arată în comunicatul DNA.
Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și un număr de 182 de volume în format electronic, dintre care 40 volume în format letric.
Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P. În prezent, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Precizăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 1 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.