Clanul Carlomosti din Roma în închisoare și în arest la domiciliu
Trafic și posesie de droguri, tentativă de omor, vătămare, tortură, răpire, extorcare, incendiere, deținere și comerț ilegal cu arme de foc, acestea sunt acuzele aduse mai multor persoane de către Direcția Raională Antimafia a Parchetului din Roma.
Acestea, paisprezece la număr, au și fost, în această dimineață, arestate de carabinieri. Șase dintre ele au ajuns în închisoare, iar opt în arest la domiciliu. Astăzi a fost, să zicem așa, o probabilă finalitate a cazului. Dar cercetările au început încă din 2017, când Daniele Carlomosti, despre care se crede că este șeful grupului infracțional, a încercat să-l omoare pe fratele său, Simone Carlomosti.
Acesta din urmă a fost doar rănit în picior, după ce a făcut cunoștință cu glonțul tras de fratele său, dar de aici s-a inițiat ancheta. La început, doar pentru tentativă de omor între frați. Însă, pe parcurs, cercetările au scos la iveală o mulțime de legături ale celor doi Carlomosți cu o serie de infracțiuni: trafic de droguri, extorcări, torturi, răpiri.
Despre posibilul șef al bandei, Daniele Carlomosti, se spune că se tem și membrii celor mai tari cercuri mafiote din Roma. În infracțiunile descoperite de carabinieri și, mai ales, în cele legate de traficul de droguri, erau implicate și femeile din clanul Carlomosti. Pomelnicul de infracțiuni se prea poate, deși ancheta a durat cinci ani, să se mărească.