Controversat: Totul despre hotelul de lux pe care Bill Gates îl construiește la Vatican!

Publicat: 27 mai 2022, 07:00, de Eliza Popa, în LIFESTYLE , ? cititori
Controversat: Totul despre hotelul de lux pe care Bill Gates îl construiește la Vatican!

Planul de afaceri este bogat și ambițios: 64 de camere, 11 suite executive și două super suite, cu un cost minim de închiriere de 490 de euro pe noapte. Noul hotel prevede, de asemenea, două restaurante, un centru spa și o sală de sport.

Acest hotel de lux ar trebui să fie situat în anticul Palazzo della Rovere, în Via della Conciliazione din Roma, timp de câteva secole sediul iezuiților și, apoi, trecut la Ordinul Ecvestru al Sfântului Mormânt din Ierusalim. Va fi construit de Bill Gates, care a câștigat licitația convocată de Vatican; o lucrare de peste 50 de milioane de euro, de cheltuit în 27 de ani. Mega operațiunea imobiliară care urmează să fie realizată la câțiva pași de Bazilica Sf. Petru riscă să creeze noi probleme Bisericii.

Ideea unui hotel de lux la Vatican s-ar ciocni cu principiile morale ale Papei Francisc, care evită bogățiile pentru a fi aproape de cei mai săraci. Licitația datează din 2020 și răspunsul a fost important din prima clipă. Aproximativ 60 de companii au depus manifestări de interes, apoi a avut loc o departajare clară.

O nouă și foarte puternică controversă

Mai întâi au fost alese doar zece propuneri, apoi numai trei, lăsând deoparte concurenți precum Hilton și Marriott. La final, a câștigat compania Fort Partners / Four Seasons, deținută în proporție de 75% de Bill Gates, care a oferit cea mai avantajoasă ofertă.

Vorbim despre un contract de 35 de milioane de euro în 27 de ani (pentru o chirie anuală de 1.100.000), față de 23 de milioane de euro pentru al doilea clasat (Blastness/Ripetta) și 17 milioane de euro pentru al treilea (Omnia/Lazzarini). Cifră la care se vor adăuga cheltuielile pentru restructurarea și restaurarea operelor de artă. Cesiunea nu a convins pe toată lumea, dimpotrivă, exclușii au depus contestație, crezând că au fost dezavantajați în mod ilegal.

Astfel, o nouă și foarte puternică controversă este pe cale să se abată asupra Vaticanului, care în acest moment nu prea avea nevoie de un alt scandal, potrivit ilgiornale.it. și Rador.