Bietul meu vecin… Nu i-au dat de la CEC un milion de euro… Lume rea…

Nu ştiu, vorba unui mare înţelept, cum sunteţi voi, dar io, recunosc deschis, cu mâna pe corason, am faliţii mei. Dacă îi am, îi am, ce să fac? Sfânta Parascheva, şi să vreau, dar nu vreau, nu pot să fiu. Uite, ăsta despre care vreau să fac vorbire acuma… Că, taman ce-a intrat în câmpul meu vizual cu niște chestii de-ale lui.

Vecin din bloc, deh, că aşa e când n-ai fost strângător şi calculat ca ăștia din capul statului, care n-au fumat, n-au băut, n-au spart lescaie pe ceva nelalocul lui și și-au tras vile, viluțe și viloaie prin cine mai știe ce locuri mirifice. Față de tine, care, na, stai la bloc, cu plebea.

Omu’ s-a făcut remarcat de mulţi ani printre locatari şi, cum toată viaţa învăţăm, se perfecţionează, încă. E din ăia care ştiu de câte ori tragi tu apa la wc şi vine să-ţi atragă atenţia s-o laşi mai moale. Te contorizează la apa caldă, curgea la 3 dimineaţa, ce naiba faci, adică, de nu dormi la ora aia? Şi, până la urmă, de ce te speli toată ziua, că nu e sănătos pentru organism…

Acuma, eu nu zic nimic de vreo doză triplă de rudotel, xanax sau altceva de să se dea fără rețetă de la farmacie, pentru vecin, că sunt, cum ar veni, fată salon… Dacă frigiderul e mai vechi şi face zgomot mai tare, gata, te-ai ars, că el e cu un picior la uşă şi cu o mână la termostat.

Dacă duci gunoiul, e în stare să se uite printre resturile tale menajere ca să vadă dacă ai curăţat cartoful şi cu miez, nu doar cu coajă. Hârtia igienică, aud, (Doamne, iartă-mă, pe mine, păcătoasa!) că o pune la uscat şi o foloseşte din nou. Reciclează, cum ar veni, omu’.

La noi, după ce am renovat acum nu ştiu câţi ani, apartamentul, a venit să caute maşina de spălat. Nu mai aveam una la momentul ăla, că o dusesem la ţară pe veterană, dar el a căutat cu spor pe sub cadă, pe sub wc, prin dulapurile din bucătărie, ba şi sub canapeaua din sufragerie… Şi tot a rămas cu gândul că furăm apă sau nu ştiu ce anume…

Dacă n-am spus, repet, ăsta, vecinul, este unul dintre ăia care fac, doar ce-i vezi, să te ia fie cu răcori de la bojoci, fie cu călduri de la lingurică. Şi vremea – nici măcar vremurile – nu are niciun fason în treaba asta. Acum, nu mai știu, vreo 12, 13 ani, poate mai mult, pe când Traian Băsescu, împreună cu distinsele doamne din anturajul său, era pe cai mari în fruntea țării, dăm nas în nas, el şi cu mine – el, vecinul, nu el, Băsescu, pe aleea din faţa blocului.

Și nu voiam deloc să ne întâlnim. Mi-am și spus atunci: proastă mai sunt, mă prind de-o treabă când e prea târziu, trebuia să scot telefonul din geantă şi să mă fac că parlesc cu vreun creştin. Doar nu-mi lua telefonul de la ureche… Sau, mai ştii, naibii… Să ne întoarcem, cum am zis, în timp.

Şi, iote că vecinul are chef de vorbă. Ca iapa, că nu puteam să zic calul, să fac cacofonii aici, de ovăz. Zice. Mie, se înțelege: „Auzi, vezi că am fost la CEC!”. Mă uit pe sub sprâncene, ca Baiazid la Mircea… De ce mi-o fi spunând şăgalnic, aşa, şi confidenţial? Doar nu l-am trimis eu la CEC… „Bine c-ai fost!”, zic cu juma’ de gură şi vreau să stric repede bâlciul… Da’ el îmi aţine calea: „Păi nu e bine… Că e o birocraţie acolo! Şi e aşa de multă lume care cască gura în incintă…”

Na, că mi-a spus o noutate veche. Taman a descoperit şi el apa caldă. „Aşa, zic, şi?” „Păi aveam aşteptări de la tine. Trebuia să mă întrebi de ce am fost la CEC!”. Acuma, deh, eu, faţă de el, am scăpările mele… „Am fost la CEC, zice, ca să cer un milion de euro. Pentru agricultură!”. Mereu l-am suspectat că are prea mult timp liber, dar parcă devine interesant.

„Ce-ai făcut?!?”. „Păi da, am cerut un milion de euro ca să fac şi eu agricultură. Sunt capabil, sunt responsabil, sunt conştiincios, muncesc… Zi şi tu câte atuuri am! Da’ nu mi-au dat!” „Hai, lasă-mă, nu ţi-au dat? Nţţţţţ, nţţţţţ, nţţţţţţ, cum sunt şi angajaţii ăştia de la CEC… Lume rea, dom’le, lume rea”. „Spune, dom’le, de ce nu mi-au dat?”

Avea vocea ridicată și mi-era că mă ia cu rău de pe la calea sufletului. Mă grăbeam, ce-i drept, dar trebuia să-i fac omului, pe scurt, o schemă, ca să priceapă: „Te cheamă Băsescu? Nu te cheamă… Ai fată notar care a lucrat la Păuneşti? N-ai… Cu EBA te tragi de şireturi? Nu mi s-a părut… Eşti prieten cu Elena Udrea? Nu eşti… Doar dacă n-oi avea-o în lista de prieteni de pe Facebook… Ai vândut flota? N-ai vândut-o… Ţi-ai tras grădină de legume în faţa blocului? Nu ţi-ai tras… La Cireşica te duci când adăstezi la mare? Nu te duci… Nici câte cuburi de gheaţă încap într-un pahar cu whisky, nu ştii, că bei tescovină de la mamă-ta. Deci… Ai tu alte păcate, dar cu ele nu te încadrezi la credit de un milion de euro la CEC… Mai reevaluează-te. Că, na, cine ştie…”

Şi n-am mai stat la bârfă, ca o cumătră, căci, după cum se vede, sunt o femeie ocupată…

Dacă n-ați râs, n-ați zâmbit, n-ați lăsat să iasă dinții la poză, tratați textul ăsta ca pe un pamflet. Acea specie jurnalistică, unde… Lasă, nu vă dau mură-n gură. Vedeți voi ce și cum e cu pamfletul și ce vrea el prin peisaj..