Operată după ce a înghițit o baterie de cântar
Are numai trei ani și a trecut, cu succes, printr-o intervenție chirurgicală serioasă. Este vorba despre o fetiță din Solofra, Italia. Într-o clipă de neatenție și de nesupraveghere a părinților, ea, imprevizibilă, ca toți copiii, a înghițit o baterie de cântar electronic.
N-a știut să spună ce s-a întâmplat, doar a plâns și a acuzat dureri abdominale. Îngrijorați, părinții au fugit cu ea la Departamentul de Primiri Urgențe din Moscati di Avellino. Aici se descoperă, în urma investigațiilor, că fetița a înghițit bateria de cântar.
Aceasta, e știut, poate fi foarte periculoasă la ingerare, din cauza substanțelor toxice pe care le conține. Medicii, după ce au văzut rezultatele investigațiilor, au intrat imediat în sala de operații ca să îndepărteze corpul străin. Intervenția chirurgicală a fost efectuată într-un mod minim invaziv prin cavitatea bucală si cu sedare ușoară.
Bateria a fost scoasă repede și nu a existat riscul ca substanțele toxice conținute în baterie să provoace daune semnificative. Fetița a fost externată. Bateria de cântar a plecat acasă cu familia copilului. Să rămână peste ani o amintire și o lecție de așa nu.