Apele Române au dispus intensificarea monitorizării cursurilor de apă în contextul avertizărilor emise de hidrologi
Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR) a dispus structurilor din teritoriu intensificarea monitorizării cursurilor de apă, activarea formaţiilor de intervenţie şi pregătirea materialelor şi echipamentelor din stocurile de apărare, în contextul avertizărilor emise sâmbătă de meteorologi şi hidrologi.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, sâmbătă a avut loc şedinţa extraordinară a Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă, constituit la nivelul ministerului şi prezidat de ministrul de resort, Tanczos Barna.
„ANAR a dispus structurilor din teritoriu intensificarea monitorizării cursurilor de apă, activarea formaţiilor de intervenţie şi pregătirea materialelor şi echipamentelor din stocurile de apărare. Au fost verificate rezervele de volum de atenuare şi au fost dispuse măsuri de pregolire în acumulările din bazinele hidrografice Jiu (Valea de Peşti-HD), Olt (Gura Râului-SB şi Săcele Turlung-BV), Argeş-Vedea (Goleşti). În funcţie de evoluţia evenimentelor se vor adapta programele de exploatare, în coordonare cu Hidroelectrica”, se arată în comunicatul MMAP transmis sâmbătă AGERPRES.
În aceste condiţii, se recomandă autorităţilor locale şi populaţiei să respecte indicaţiile IGSU/IJSU şi să evite activităţile în zona cursurilor de apă aflate în arealul avertizării hidrologice.
Meteorologii au transmis sâmbătă dimineaţa că instabilitatea atmosferică va fi accentuată în aproape toată ţara, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de 50 – 90 de litri/mp. Vor fi perioade în care se vor semnala şi vijelii (viteze de 75 – 90 km/h), grindină şi frecvente descărcări electrice.
Din punct de vedere hidrologic, fenomenele vizate sunt scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din 19 bazine hidrografice, cu posibile depăşiri ale Cotelor de Apărare.