Adi de la Brad, Vipassana și cele cinci precepte ale sale. Cursanții surpriză
Dacă pentru cei mai mulți români, Adi de la Brad, pe numele lui adevărat Adrian Ardelean Fărcaș, un fost miner ce se credea guru spiritual, este un necunoscut, sunt și destui, și încă oameni importanți, de la politicieni, ziariști, artiști sau polițiști, care au apelat la serviciile sale de-a lungul timpului.
Iar mulți, l-au întâlnit chiar la București pe gurul care dorea să îi ajute să se inițieze în meditația indiană Vipassana, în dorința de a se purifica.
”Vin la mine politicieni, poliţişti, ziarişti şi preoţi. Toţi vor să participe la curs. Mulţi renunţă pentru că este foarte greu. Spre exemplu, în cele 10 zile cât durează cursul este interzisă orice formă de comunicare. Eu îi purific. Îi învăţ să se cunoască pe ei însuţi. Cine mă ascultă şi stăpâneşte tehnica va trăi sute de ani”, declara Adi de la Brad în urmă cu ceva ani pentru Adevărul.
Ce este meditația Vipassana?
Cum amatorii de Vipassana, una dintre cele mai vechi tehnici de meditaţie din India, nu erau deloc puțini, potrivit unor informații vehiculate în presă ar fi fi fost vorba de cica 1.000 de cursanți anual, inclusiv din străinătate, tot mecanismul era bine pus la punct. Cei interesați se puteau înscrie la Centrul de meditație Vipasanna de la Dumbrava de Sus, înființat în anul 1997 de către Ardelean Fărcaș, care este și fondatorul Asociației Culturale „Copiii Soarelui”.
“Vipassana este o artă de a trăi care vă permite să aveți un rol pozitiv în familie și societate, o metodă de purificare mentală care vă ajută să faceți față cu calm și echilibru tuturor problemelor și tensiunilor vieții, un proces de elevare a spiritului, o manifestare a Naturii și Universului și are ca scop eliminarea suferinței”, așa încerca să-i convingă pe viitorii adepți Adi de la Brad.
Cele cinci precepte
Participanții la cursurile de meditație trebuiau să respecte, pe întreaga perioadă, cu rigurozitate cele cinci precepte impuse de Adi de la Brad:
- Să nu furi
- Să nu minți
- Să nu ucizi
- Să te abții de la orice activitate sexuală
- Să te abții de la orice intoxicant (tigări, cafea, băuturi alcoolice, droguri etc)
Un curs avea o durată de zece zile, derulat astfel: prima zi – sosirea participantilor și adaptarea la zona de curs, 9 zile de meditație din care 8 zile de tăcere nobilă, iar ultima zi era dedicată revenirii la activitățile sociale.
Foarte important: persoanele cu probleme psihice sau neurologice nu erau admise la curs! Și sunt doar câteva dintre regulile impuse de Adi de la Bran adepților săi.
„Adi de la Brad”, liderul comunității spirituale „Copiii Soarelui”, a fost arestat, după ce a fost acuzat de viol, șantaj, hărțuire sexuală și interzicerea accesului la educație.
Autoproclamatul lider spirtual de 59 de ani a pus bazele unei comunități, unde trăiesc diferite persoane care slujesc emancipării spirituale.