Comisia pentru reglementări în domeniul tehnologiilor distribuite, înființată prin decizie a premierului
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a decis înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei pentru reglementări în domeniul tehnologiilor distribuite.
Potrivit deciziei care a fost publicată, luni, în Monitorul Oficial, coordonarea comisiei este asigurată de directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti.
Obiectivul comisiei este de a identifica şi formula soluţiile legislative necesare pentru crearea unui Sistem Naţional de Evidenţă al Emitenţilor şi Activelor Digitale (NFTs-Non Fungible Tokens).
Comisia este formată din reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti, iar la lucrările sale participă, în calitate de invitaţi permanenţi, reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României şi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară.