Popă condamnat pentru prostituție infantilă; el punea adolescenții să stea goi
Zicerea aia cu să faci ce zice popa, nu ce face popa, nu e valabilă numai la noi, ci și pe la alții. Un preot paroh din Palermo a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru prostituție infantilă. Practic, conform rechizitoriului instanţei de la Termini Imerese, înainte de liturghie și după înmormântări, popa avea nevoie de nițel clătit de ochi.
Ca să nu zic altfel. Căuta băieți adolescenți de 15, 16, 17 ani, din familii cu greutăți financiare și-i punea să se dezbrace. Iar el, virtual, îi urmărea și făcea, tot virtual, sex cu ei. Favorurile de genul ăsta erau răsplătite de popă cu câțiva euro, cinci, zece, cincisprezece, hai douăzeci. Plata se făcea prin reîncărcări telefonice sau prin postepay. Videoclipurile fierbinți cu minori nu-l costau, deci, pe popă mare lucru. Până în prezent, au fost descoperiți patru adolescenți care au fost victime sexuale pentru paroh.
Conform aceluiași rechizitoriu, într-unul din aceste patru cazuri identificate de anchetatori, mama uneia dintre presupusele victime i-ar fi cerut și ea niscaiva mărunțiș preotului, ca să nu spună nimic despre chestiune. Și preotul a cedat șantajului și a plătit.
Carabinierii au dat întâmplător peste cazul preotului. Ei încercau să rezolve o altă cauză și, la interceptări, a apărut povestea preotului și discuția online cu copiii. Așa că, anul trecut, în baza acelor informații, preotul a fost arestat preventiv. N-am zis la plezneală despre sexul online de dinainte de liturghie ori, Doamne sfinte, de după vreo înmormântare, chiar judecătorul de instrucție a subliniat acest lucru în ordonanța de arestare preventivă. Preotul s-a apărat spunând că nu e vinovat de nimic. Adolescenții aveau chef de dezbrăcare și de sex, căci le țâțâia buzunarul după bani, și i-au propus lui să-i plătească pentru a-i vedea goi. El n-a forțat pe nimeni, doar a fost de acord. Nemulțumit de sentință care îl condamnă la cinci ani de închisoare pentru prostituție infantilă, va face recurs.