Eugen Anicescu, Coface România: Adevăratul educator al companiilor au fost crizele
Adevăratul educator în România al pieţei au fost crizele, companiile au trecut printr-un proces de educare şi în prezent sunt mai înţelepte, a declarat, marţi, Eugen Anicescu, country manager, Coface România, în cadrul unei conferinţe de presă.
„Dacă e să fiu extrem de realist, cred că adevăratul educator al pieţei din România au fost crizele. Anul 2007 arăta o poză a mediului de afaceri din România, anul 2022 arată o poză absolut diferită a mediului de afaceri. Ştiţi că noi facem în fiecare an „România SRL”. Dacă cumulăm bilanţurile companiilor din România ele arată într-un fel şi spunem în fiecare an că de fapt nu vedem o îmbunătăţire a „România SRL”. Se pare că în continuare se produce un proces de uzură al mediului de business. Însă dincolo de poza asta şi de cifre, realitatea e că mediul de afaceri astăzi este mult mai puternic decât acum 12, 15 sau 25 de ani. De ce? Pentru că companiile au trecut printr-un proces de educare şi dincolo de lichiditate (…) companiile din România sunt mai înţelepte, aş spune. Sunt mai profesioniste”, a spus Eugen Anicescu.
El a afirmat că în prezent a face prognoze a devenit un sport extrem sau imposibil, pentru că există multe elemente care ţin de decizie umană, decizie politică, decizie geostrategică, intervenţie a statelor.
„Realitatea e că în ultimii doi ani am trecut din excepţional în excepţional. Ce înseamnă acest excepţional? Înseamnă că în 2020 am trecut printr-o recesiune indusă de o închidere imediată a economiei, recesiune indusă care a fost urmată de o creştere economică rapidă determinată de o intervenţie fără precedent a statelor, apoi a început un proces inflaţionist, care nu a început de ieri cu războiul, a început de anul trecut, determinat de medicamentul crizei pandemice”, a declarat Eugen Anicescu.
Produs de asigurare pentru IMM-uri
Coface, furnizor de servicii integrate de management al riscului de credit, marchează 15 ani de la lansarea diviziei de asigurare de credit comercial pe piaţa din România. În acest context, compania a lansat EasyLiner, produs de asigurare dedicat IMM-urilor adaptat la noile cerinţe din piaţă. Coface continuă astfel să sprijine companiile în dezvoltarea lor.
Potrivit unui comunicat al companiei, finanţarea prin creditare comercială (achiziţii de la furnizori cu plata la termen) rămâne modalitatea principală de finanţare a companiilor româneşti, creditele comerciale reprezentând per total în economie de 3,5 ori mai mult decât creditele bancare. Soldul creanţelor comerciale este, de asemenea, în continuă creştere, spre exemplu în 2020 consolidat pe economie, acesta a ajuns la valoarea de 430 miliarde de lei, în creştere cu 38 miliarde de lei faţă de anul precedent, în timp ce soldul creditelor bancare a ajuns la 123 miliarde de lei, creşterea faţă de anul precedent fiind de 6 miliarde de lei. Practic, pentru creşterea de 38 miliarde de lei a creanţelor comerciale finanţarea prin creditare bancare a acoperit doar 6 miliarde de lei (circa 15%), diferenţa de 32 miliarde de lei (85% din creştere) fiind, prin urmare, acoperită de creditare.
Totodată, analiştii Coface România au observat în ultimii ani o creştere constantă a termenului mediu de încasare a creanţelor comerciale: în 2020 consolidat la nivel de economie, termenul mediu de plată a facturilor către furnizori a ajuns la 117 zile, dublu faţă de acum 10 ani. Acest lucru s-a reflectat şi în durata medie de încasare, care s-a dublat la rândul ei.
„Credem că schimburile comerciale între companii rămân un vector esenţial pentru economie. În acest sens ne propunem să fim alături de întreprinderi în a facilita aceste schimburi comerciale prin serviciile de management de credit pe care le oferim, asigurarea creanţelor împotriva riscului de neîncasare rămânând produsul nostru de bază. Ne propunem să ne consolidăm poziţia de market leader pe acest segment, dar şi pe cea de „provider of choice”, pentru companiile din România”, a declarat Alina Popa, Commercial director Coface România.
Risc de neîncasare a creanțelor comerciale
Cu o experienţă de 25 de ani pe piaţa locală şi 15 ani pe segmentul asigurărilor de credit comercial, Coface România vine în sprijinul companiilor cu soluţii complexe de management al riscului de credit. Lansarea EasyLiner, produs de asigurare destinat IMM-urilor, vine într-un context marcat de numeroase provocări economice şi din dorinţa de a contribui la protejarea mediului de business. Transferul riscului de neîncasare a creanţelor comerciale, preluarea activităţii de colectare a creanţelor în caz de întârzieri de plată, evaluarea şi monitorizarea riscului de neîncasare în raport cu clienţii, posibilitatea de a cesiona dreptul de despăgubire către o bancă finanţatoare sunt câteva dintre beneficiile acestei soluţii de protejare a lichidităţii companiilor.
„Vom continua să răspundem nevoilor clienţilor noştri, fie că sunt companii mari, multinaţionale sau IMM-uri, prin produse dedicate, conectate cu realitatea pieţei. Credem că modul în care ne adresăm clienţilor noştri, agilitatea, flexibilitatea şi orientarea către găsirea de soluţii eficiente ne-au diferenţiat de-a lungul anilor ca asigurător de top. Rămânem receptivi la nevoile în continuă schimbare şi deschişi către inovare. În acest sens am lansat în anul 2021 linia de asigurări de garanţii; astfel valorificăm know-how-ul şi expertiza deja acumulate pe partea de evaluare companii într-o nouă direcţie utilă şi necesară companiilor româneşti”, a subliniat Anicescu.
În cei 15 ani de activitate pe zona de asigurare de credit comercial, Coface a gestionat peste 14.000 de cazuri de colectare (recuperare creanţe şi despăgubiri) pentru peste 1.800 de clienţi. În prezent, compania deserveşte companii din toată ţara cu ajutorul echipelor de specialişti localizate în birourile din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara.