Opt din zece români cred că prețurile vor crește în medie cu 25% în perioada următoare
Opt din zece români cred că în perioada următoare preţurile vor creşte în medie cu 25%, arată un studiu realizat recent de Ipsos pentru ING Bank.
În acest context, pentru a ţine pasul, 80% dintre ei vânează reducerile şi promoţiile în cumpărăturile zilnice şi peste 50% au cheltuit mai puţin pe articolele vestimentare.
Totodată, 36% dintre participanţii la studiu au spus că au amânat cumpărarea de bunuri de folosinţă îndelungată (precum un autovehicul), 18% au amânat deschiderea propriului business, respectiv 16% au amânat schimbarea job-ului, în timp ce 14% încă se mai gândesc, momentan, cu privire la aducerea pe lume a unui copil.
„Studiul Ipsos ne-a arătat în ce măsură au fost afectate comportamentele de consum şi capacitatea de economisire ale românilor în ultima perioadă. Cu toate că se confruntă cu dificultăţi, românii sunt destul de reticenţi în a folosi un buget lunar, fie că vorbim de unul scris pe o hârtie sau gestionat într-o aplicaţie. Mai mult de 40% dintre aceştia se lasă ghidaţi de instinct sau de memorie atunci când îşi doresc să economisească. De aceea, este important să venim în sprijinul lor şi să oferim informaţii accesibile şi practice care să îi ajute să fie mai sănătoşi din punct de vedere financiar. Un exemplu în acest sens este platforma Cât ai spune Leu care se adresează tuturor celor care vor să îşi organizeze mai bine bugetul”, a declarat Wenka Booij, director Ad-Interim Marketing, Comunicare şi Sustenabilitate, ING Bank România.
Gestionarea bugetului
Conform sursei citate, platforma „Cât ai spune Leu” oferă resursele necesare celor care vor să îşi gestioneze mai bine bugetul prin informaţii traduse într-un limbaj prietenos şi uşor de înţeles. Toţi cei interesaţi pot aprofunda subiectele de sănătate financiară în propriul ritm şi în formate variate: articole informative, podcast-uri, sfaturi, calculatoare şi instrumente menite să simplifice parcursul către sănătate financiară.
Printre acestea se numără: exemplu de plan alimentar săptămânal şi listă de cumpărături, fişă de setare a obiectivelor financiare, calculator de evitare a risipei.
„Impredictibilitatea financiară din ultimul timp i-a determinat pe români să fie mai precauţi când vine vorba de consum, în special la următoarele categorii: utilităţi, cumpărături zilnice, cumpărături de îmbrăcăminte, ieşit în oraş şi renovarea locuinţei”, mai susţin autorii studiului.
În privinţa cumpărăturilor de haine, peste jumătate dintre respondenţi încearcă să reducă costurile. „Nici frecvenţa activităţilor de relaxare nu a rămas la fel, 50% dintre ei limitând ieşitul în oraş. 44% dintre români dau mai puţini bani pe îngrijirea personală, iar 43% au fost nevoiţi să facă mai puţin sport sau să micşoreze bugetul pentru hobby-uri”, arată studiul.
Cheltuieli amânate
Creşterea preţurilor la bunurile de consum zilnic a afectat majoritatea românilor. Prin urmare, mai mult de 30% se orientează către mărci mai ieftine şi 22% consumă mai puţin decât o făceau înainte.
„Preţurile la utilităţi reprezintă o îngrijorare pentru majoritatea românilor, astfel că jumătate dintre aceştia au renunţat la propriul confort şi au scăzut temperatura în locuinţe în anotimpul rece, în speranţa unor facturi mai mici la căldură. 7 din 10 români au încercat să reducă costul facturilor, folosind mai puţin aparatura electronică. În acelaşi timp, 38% dintre participanţii la studiu au amânat renovarea casei, iar 23% încă se mai gândesc legat de achiziţia unei noi locuinţe”, susţin autorii studiului.
ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38,4 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări. Înfiinţată în 1994, ING Bank România este a patra bancă în top 10 bănci locale, conform activelor, şi singura bancă cu creştere organică, fără achiziţii de portofolii de clienţi sau alte bănci. ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,7 milioane de clienţi din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri şi Mid-Corporate şi Wholesale Banking.