Ședință de Guvern: Mai multe proiecte de infrastructură pe ordinea de zi
Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri proiectul de lege pentru ratificarea Acordului privind spaţiul aerian comun între Uniunea Europeană şi statele sale membre şi Ucraina, semnat la Kiev, la data de 12 octombrie 2021.
„Scopul Acordului este crearea treptată a unui spaţiu aerian comun între Uniunea Europeană, statele membre şi Ucraina, care să se bazeze, în special, pe norme identice în domeniul siguranţei, al securităţii, al managementului traficului aerian, al mediului, al protecţiei consumatorilor, al sistemelor de rezervare informatizate, precum şi al aspectelor sociale. Acordul creează condiţii egale şi uniforme de acces la piaţă pentru toţi transportatorii aerieni din Uniunea Europeană şi Ucraina şi stabileşte noi dispoziţii privind cooperarea şi convergenta în materie de reglementare între Uniunea Europeană şi Ucraina în domenii esenţiale pentru operarea eficientă, în condiţii de siguranţă şi securitate a serviciilor aeriene”, se arată în expunerea de motive a proiectului.
În document se precizează că Acordul permite, în special, extinderea termenilor săi la cele 27 de state membre, aplicând aceleaşi norme fără discriminare şi în beneficiul tuturor transportatorilor aerieni din UE, indiferent de naţionalitate.
„Aceşti transportatori vor putea să opereze liber dinspre orice punct situat în Uniunea Europeană înspre orice punct situat în Ucraina, situaţie care nu este posibilă în prezent”, se mai arată în expunerea de motive.
Un alt proiect de lege supus aprobării de către Executiv vizează transportul aerian între UE şi statele sale membre, pe de o parte, şi Statul Qatar, pe de altă parte, semnat la Luxemburg, la data de 18 octombrie 2021.
Printr-un proiect de lege similar, Guvernul va aproba ratificarea Acordului privind spaţiul aerian comun între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la data de 15 noiembrie 2021.
Pe agenda şedinţei se află şi un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.
În şedinţa de Guvern va fi adoptat şi un proiect de lege privind gestionarea şi utilizarea fondurilor Interreg şi a contribuţiei publice naţionale, pentru obiectivul „Cooperare teritorială europeană”, în perioada 2021-2027.
Guvernul va aproba şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OG nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, precum şi pentru modificarea şi completarea OUG nr. 42/2019 privind stabilirea unor măsuri financiare pentru susţinerea desfăşurării Programului cultural naţional „Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”.
În primă lectură, Executivul va dezbate şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru completarea OUG nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale.
Guvernul va aproba şi un proiect de hotărâre pentru completarea Strategiei naţionale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, aprobată prin HG nr. 877/2018 pentru aprobarea Strategiei naţionale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030.
Un alt proiect de hotărâre vizează modificarea HG nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, în sensul suplimentării numărului de secretari de stat din cadrul ministerului, având în vedere sarcinile suplimentare ale MS legate de PNRR şi Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS).
Tot printr-o hotărâre, Executivul va aproba declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Autostrada Ploieşti – Buzău”, aflate pe raza localităţilor Dumbrava, Drăgăneşti, Tomşani, Colceag şi Baba Ana, din judeţul Prahova.
În reuniunea guvernamentală urmează să fie aprobat şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Extinderea la 4 benzi a drumului dintre Poarta 7 şi joncţiunea obiectivului „Pod rutier la km 0+540 a Canalului Dunăre – Marea Neagră cu drumul care realizează legătura între Poarta 9 şi Poarta 8 spre zona de Nord a Portului Constanţa”.
Un alt proiect de hotărâre care va fi aprobat de Executiv vizează suplimentarea numărului de posturi al direcţiilor sanitar – veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene care au în structură posturile de inspecţie la frontieră cu un număr de 25 de locuri, pentru a se gestiona în mod corespunzător volumul mare de activitate ce se prefigurează a fi înregistrat în posturile de inspecţie la frontieră ca urmare a crizei din Ucraina.
Executivul va analiza şi un proiect de hotărâre privind unele măsuri pentru vânzarea unui pachet de acţiuni deţinut de statul român din capitalul social al Societăţii OMV Petrom S.A. – Bucureşti.
Nu în ultimul rând, Guvernul va aproba, prin memorandum, semnarea Programului de cooperare în domeniul educaţiei între Ministerul Educaţiei din România şi Ministerul Învăţământului Superior din Cuba.