23:14 • Internațional
Berlin: O persoană decedată și 30 de răniți, după ce un vehicul a intrat în mulţime
Circa 30 de oameni au fost răniți la Berlin, după ce un vehicul a intrat în mulţime, a anunțat Brigada de pompieri din Capitala Germaniei, fără să dea și alte detalii, transmite Reuters.
Potrivit ultimelor informații, o persoană a decedat, iar șoferul a fost prins, însă nu se știe dacă acesta a premeditat sau nu acțiunea.
Incidentul s-a petrecut în zona comercială a orașului, în apropierea locului unde a avut loc un atac soldat cu 11 morţi şi zeci de răniţi în 19 decembrie 2016.
Atunci, un solicitant de azil din Tunisia, Anis Amri, respins de autorităţi, şi-a însuşit cu forţa o camionetă, l-a ucis pe şofer, după care a intrat cu autovehiculul într-o piaţă aglomerată de Crăciun.