Premierul a cerut miniștrilor ca OUG privind măsurile anti-speculă să fie pe agenda ședinței de Guuvern de săptămâna viitoare
Premierul Nicolae Ciucă i-a solicitat, miercuri, preşedintelui Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, să finalizeze demersurile de avizare a proiectului de ordonanţă de urgenţă referitoare la măsurile anti-speculă avute în vedere de Executiv.
„În urmă cu două săptămâni, dacă nu mă înşel, aţi prezentat în primă lectură acel proiect de ordonanţă de urgenţă pentru măsuri anti-speculă. Vă rog, săptămâna viitoare, prin toate demersurile pe care le întreprindeţi împreună cu celelalte structuri guvernamentale, să avem pe agenda ordinii de zi această ordonanţă de urgenţă”, a declarat Nicolae Ciucă la începutul şedinţei de Guvern.
Şeful Consiliului Concurenţei a prezentat stadiul elaborării proiectului de act normativ adus în discuţie.
„Proiectul de ordonanţă care a fost prezentat în primă lectură e co-iniţiat de noi, Consiliul Concurenţei, cu Ministerul Economiei, e avizat de Ministerul de Finanţe, Ministerul Agriculturii şi Ministerul Justiţiei. Faţă de varianta prezentată în Guvern, au fost încorporate punctele de vedere transmise de ministerele avizatoare şi avem un text final care este pe circuitul de avizare. Mai urmează după ministere, unde deja s-au încorporat punctele lor de vedere, să meargă la Comitetul Economic şi Social şi apoi poate adoptat formal, complet, de către Guvern”, a precizat Chiriţoiu.
El a adăugat că, în paralel, se desfăşoară şi un proces de consultare cu mediul de afaceri.