HANDBAL De ce a fost amendată Cristina Neagu de Comisia de Disciplină
Handbalista Cristina Neagu a fost sancţionată de Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Handbal cu o penalitate de 1.000 de lei pentru declaraţiile tendenţioase făcute în mass-media după meciul formaţiei sale CSM Bucureşti cu HC Zalău, informează site-ul oficial al FRH.HANDBAL De ce a fost amendată Cristina neagru de comisia de disciplină
În acelaşi timp, antrenorul formaţiei HC Zalău, Gheorghe Tadici, care a oferit o replică Cristinei Neagu, nu a fost sancţionat.
„În legătură cu sesizarea domnului Constantin Din, preşedinte al FRH, privind declaraţiile apărute în mass media ale sportivei Cristina Neagu (CSM Bucureşti) şi ale domnului profesor Tadici Gheorghe (CSM Zalău), Comisia, văzând punctele de vedere ale celor doi, hotărăşte sancţionarea sportivei Cristina Neagu (CSM Bucureşti) cu penalitate 1.000 lei, dată limită de achitare 07.07.2022, conform art. 45.2 lit. b), pentru declaraţii tendenţioase care se dovedesc a fi nereale în mass media. În ce priveşte declaraţiile domnului Tadici Gheorghe, comisia, văzând prevederile art. 45.1 şi 45.2 RD, constată că luarea unor măsuri disciplinare în această situaţie nu este de competenţa CCD”, se arată în soluţia comisiei.
De asemenea, arbitrii întâlnirii CSM Zalău – CSM Bucureşti (scor 24-26), criticaţi la rândul lor de Cristina Neagu, nu au fost sancţionaţi: „În legătură cu hotărârile Comisiei Centrale de Arbitri din data de 06.06.2022, C.C.D, văzând că sunt îndeplinite condiţiile art. 25, în baza art. 2.2 raportat la art. 26.3 lit. a), admite cererile de ratificare şi înscrie hotărârile în Registrul de evidenţă sancţiuni, după cum urmează: în urma analizei CCA privind prestaţia cuplului Gherman Alin/Moldovan Adrian la jocul de LNF dintre HC Zalău şi CSM Bucureşti din data de 26.05.2022, disputat la Zalău, a acordat calificativul ‘Mediu’ şi analizei Comisiei de Analiză Arbitraj, care a acordat calificativele: 2 x ‘satisfăcător’ şi 1 x ‘satisfăcător/mediu’, pe cale de consecinţă, consideră că nu se impune sancţionarea celor doi arbitri”.
Comisia de Disciplină a dispus sancţionarea clubului CSM Bucureşti cu o penalitate în valoare de 2.000 de lei pentru absenţa unui reprezentant de la conferinţa de presă, premergătoare Cupei României Fan Courier, desfăşurată în data de 20 mai, la Mioveni.
După meciul HC Zalău – CSM Bucureşti (scor 26-24), din penultima etapă a Ligii Naţionale, Cristina Neagu a făcut o comparaţie între modul în care adversarele au jucat cu formaţia sa şi cu CS Rapid, adversara directă în lupta la titlul. De asemenea, ea a afirmat că rezultatele meciurilor de la Zalău se ştiu dinainte.
„Cu noi vă daţi viaţa, cu alţii vă daţi … la o parte. Şi n-ar fi asta o problemă, dacă totul ar fi fair play. La Zalău, câştigătoarea se stabileşte dinainte. Norocul nostru că am reuşit să rezistăm, a câta oară, 7 contra 9. Oribil, jenant, iar handbalul nu merge într-o direcţie bună. Proud of us girls”, a scris Neagu pe pagina personală de Facebook, mesajul ei fiind publicat ulterior în presa sportivă.
Ulterior, Gheorghe Tadici i-a răspuns handbalistei printr-o declaraţie publicată în ziarul Gazeta Sporturilor: „Mi-ar conveni şi mie să câştig un miliard pe lună, pentru două-trei ore de muncă pe zi. Şi restul păcăleală! Care sunt rezultatele obţinute de CSM Bucureşti de când a venit Neagu? Dacă pentru Cupa României şi campionat e nevoie de aproape 4 milioane de euro de euro buget… Astăzi, pe ce vorbim acum, au buget de 8 ori mai mare decât noi şi au nevoie de ajutor pentru a câştiga. E lamentabil”.