23:14 • Internațional
Care este originea șoferului, care a provocat incidentul de la Berlin
Un mort și 30 de răniți, dintre care unii sunt în stare foarte gravă, acesta este bilanțul incidentului de la Berlin, unde o mașină a intrat, miercuri, în mulțime într-o piață din cartierul Charlotenburg din Capitala Germaniei.
Șoferul mașinii este un german-armean de 29 de ani care locuiește la Berlin, a anunțat poliția pe Twitter. Purtătorului de cuvânt al poliției, Thilo Cablitz, a declarat că armeanul a fost mai întâi reținut de trecători și apoi predat poliției. Șoferul a fost arestat și apoi interogat. Nu se știe încă dacă incidentul a fost premeditat sau nu.
După câte se pare, șoferul a intrat mai întâi într-un grup de oameni și apoi a revenit pe stradă, după care mașina cu număr de Berlin s-a oprit la aproximativ 200 de metri, într-o vitrină, fără să rănească pe cineva. Un purtător de cuvânt al lanțului de parfumerie Douglas a confirmat accidentul.