Băncile au început executările silite pentru că amânarea decisă de Guvern nu a fost publicată în Monitorul Oficial
Guvernul Orban a aprobat joia trecută o nouă amânare a executărilor silite până pe 25 decembrie. Amânarea anterioară expira ieri, 25 octombrie. Problema este că decizia nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial.
Și pentru că nu a fost publicată în Monitorul Oficial, băncile au început să pună poprire pe conturile clienților pentru popririle fiscale impuse până acum.
ING Bank a anunțat pe site-ul propriu că „toate popririle emise de creditorii fiscali vor fi reactivate”. Sistemele informatice ale băncilor operează automat popririle, ceea ce înseamnă că trebuie anulate de operatori. Dar aceștia nu o pot face până când decizia nu este publicată în Monitorul Oficial.
Guvernul are termen, conform legii, până astăzi să publice în Monitor hotărârea, dat fiind că ultima zi a fost zi nelucrătoare. Ar fi trebuit însă să se gândească la faptul că atât companiile, cât și persoanele fizice vor avea de suferit dacă băncile îi execută și le retrag banii din cont.
De altfel, cum ANAF nu a trimis notificări către bănci de ridicare a popririlor pentru datoriile achitate în perioada de suspendare a executării silite, au rămas în vigoare și popriri care au fost plătite de contribuabili. Ei trebuie să dovedească băncii că au plătit datoria pentru a li se debloca banii din cont.
Premierul Ludovic Orban a declarat înainte de plecarea către Franța după ce a fost întrebat de jurnaliști că decizia va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de azi.
Later edit:
ING Bank a remis o poziție oficială referitoare la situația reactivării popririlor:
„Având în vedere faptul că eventualele noi modificări nu au fost validate până în acest moment printr-o normă legislativă, ING Bank România a fost nevoită să reactiveze toate popririle emise de creditorii fiscali ce fuseseră suspendate de bancă. Vom acționa în consecință odată cu apariția modificărilor legislative, în funcție de prevederile concrete ale acestora”, arată ING Bank.