Ambasadorul Marii Britanii: Convingerea Reginei că vremurile dificile vor trece este la fel de relevantă în 2022

Publicat: 09 iun. 2022, 23:28, de Aurel Drăgan, în Internațional , ? cititori
Ambasadorul Marii Britanii: Convingerea Reginei că vremurile dificile vor trece este la fel de relevantă în 2022
andrew-noble

Convingerea Reginei Elisabeta a II-a că vremurile dificile vor trece este „la fel de relevantă în 2022” cum a fost şi în urmă cu peste 70 de ani, când şi-a declarat dedicarea faţă de poporul său, a declarat, joi, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble.

Diplomatul a susţinut un discurs în cadrul recepţiei de Ziua Naţională a Regatului Unit, care anul acesta a marcat şi Jubileul de platină al monarhului britanic.

În acest context, Noble a făcut referire la un discurs al reginei, în 1947, cu câţiva ani înainte să urce pe tron, în care spunea că viaţa ei este în slujba poporului, „fie ea lungă sau scurtă”.

„Observaţi că nu durata a fost aspectul cel mai important pentru Regină, ci ideea de serviciu, în slujba unei familii din care facem parte cu toţii”, a remarcat Noble.

El a vorbit de importanţa devotamentului. „Convingerea ei că vremurile dificile vor trece, atâta timp cât rămânem fideli credinţei noastre, convingerilor noastre fundamentale, viziunilor noastre politice şi atâta timp cât rămânem aproape de prietenii şi partenerii noştri, este la fel de relevantă în 2022 precum a fost şi în 1947”, a spus ambasadorul Marii Britanii.

Diplomatul a amintit şi de războiul din Ucraina. „Doresc să sărbătoresc voinţa şi perseverenţa de care dau dovadă şi prietenii noştri de peste graniţă, în Ucraina, în acest moment. Acestea sunt calităţile de care au dat dovadă în ultimele 106 zile şi pe care vor continua să le arate până la respingerea totală a acestei invazii barbare şi complet nejustificate. Îi salut, de asemenea, pe aliaţii şi prietenii noştri care trimit echipament militar în Ucraina, pe cei care trimit ajutoare umanitare şi combustibil şi pe cei care sprijină refugiaţii”, a spus el.

Totodată, ambasadorul a afirmat că a fost aleasă Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării din România pentru a interpreta imnurile celor două ţări, la recepţie, ca „simbol al colaborării dintre România şi Marea Britanie în cadrul NATO şi pe plan bilateral, pentru a facilita succesul Ucrainei, pentru a genera siguranţă şi libertate de navigaţie în Marea Neagră, pentru a menţine cerul românesc în siguranţă şi pentru a dezvolta securitatea acestei regiuni vitale, al cărei viitor, pe timp de pace şi democraţie, este esenţial pentru noi toţi cei prezenţi aici, în această seară”.

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre comunitatea de români din Marea Britanie, dar şi despre legătura dintre cele două state.

„În mod special, doresc să apreciez curajul şi dedicarea asistentelor şi medicilor români care au lucrat în sectorul sanitar din Marea Britanie, în perioada pandemiei”, a punctat premierul.

El a adăugat că „situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, grav afectată de agresiunea militară ilegală şi neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei, demonstrează importanţa cooperării în apărarea valorilor noastre comune, ca societăţi libere şi democratice”.

„Contribuţia britanică la consolidarea Flancului Estic al NATO dovedeşte angajamentul ferm faţă de securitatea Europei, pentru protejarea şi apărarea valorilor aliate şi pentru descurajarea oricăror forme de agresiune”, a punctat şeful Executivului.

La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, s-a referit la ataşamentul Prinţului Charles faţă de ţara noastră.

„Sunt convins că interesul Casei Regale britanice pentru România, care s-a evidenţiat în ultimii ani printr-o prezenţă constantă, activă a Prinţului Charles, va fi în continuare valorificat în domeniile esenţiale, fie că vorbim de economie verde, educaţie sau de proiecte economice comune”, a spus Ciolacu.