Adrian Mutu: Au trecut 20 de ani de la o decizie nefericită care putea să-mi schimbe destinul în rău
Fostul internaţional român Adrian Mutu a declarat, sâmbătă, la Cluj, la lansarea cărţii sale autobiografice „Revenirea din infern. Povestea neştiută a vieţii mele”, că volumul său se doreşte a fi un fel de mesaj de încurajare adresat în special tinerilor cum că trecutul nu ne defineşte, după ce el însuşi a avut un trecut cu momente care puteau să-i schimbe destinul într-un mod foarte neplăcut.
„Până la urmă e o provocare. Să vorbeşti deschis despre anumite experienţe nu e uşor. Gândiţi-vă că în momentul acesta au trecut aproape 20 de ani de la o întâmplare, o decizie nefericită luată de mine; putea să mi se schimbe destinul (…). Faptul că ambiţia, determinarea de a mă întoarce, de a mă întoarce la fel de puternic, poate şi mai puternic din punct de vedere psihologic, a făcut ca şi încrederea în mine să crească şi această carte, povestea în sine, este de fapt un mesaj pe care vreau să-l transmit tuturor, în special tinerilor atleţi şi nu numai, dar şi oamenilor mari, că trecutul nu te defineşte, indiferent ce se întâmplă, ai puterea, dacă crezi în tine, să te ridici şi să o iei de la capăt şi să devii mai bun”, a spus Adrian Mutu.
Cartea autobiografică a lui Adrian Mutu a fost lansată în cadrul Sports Festival.
La Cluj-Napoca are loc cea de-a treia ediţie Sports Festival, care a început joi, şi în cadrul căreia au avut loc, printre altele, meciul de retragere al jucătorului de tenis Horia Tecău, vineri, eveniment la care a fost prezentă şi Simona Halep, iar duminică va avea loc meciul de retragere al fotbalistului Adrian Mutu. Tot vineri, la BT Arena, Patrick Mouratoglou, actualul antrenor al Simonei Halep, a susţinut un masterclass.