Culoar verde destinat camioanelor goale și celor care transportă mărfuri perisabile între România și Moldova
Autorităţile din România şi Republica Moldova au decis crearea, în punctele de trecere a frontierei, unui culoar verde destinat camioanelor goale şi celor care transportă mărfuri perisabile, măsura urmărind fluidizarea traficului de automarfare între cele două state, se arată într-un comunicat de presă transmis sâmbătă de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi.
Potrivit sursei citate, crearea arterei suplimentară de control, în paralel cu suplimentarea numărului de poliţişti de frontieră şi de vameşi, a fost decisă în cadrul întâlnirii dintre autorităţile din România şi Republica Moldova pentru fluidizarea traficului la frontiera comună.
ITPF precizează că şeful Poliţiei de Frontieră Române a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanţii autorităţilor responsabile din Republica Moldova, „în vederea operaţionalizării unor soluţii eficiente pentru procesarea cât mai rapidă a fluxurilor de automarfare şi reducerea timpului de aşteptare la punctele de trecere a frontierei de la graniţa comună”.
La întâlnire, în cadrul grupului inter-instituţional, au participat şi reprezentanţii celorlalte autorităţi responsabile cu efectuarea de verificări pentru traficul de mărfuri dintre cele două state- autorităţi vamale, sanitar-veterinare, fitosanitare şi de administrare a infrastructurii rutiere din ambele state, astfel încât soluţiile identificate pentru optimizarea traficului să fie în concordanţă cu atribuţiile fiecărei instituţii, iar derularea controlului să se efectueze cu respectarea reglementărilor europene, având în vedere că frontiera cu Republica Moldova este frontieră externă a Uniunii Europene.
„Măsurile imediate stabilite în cadrul grupului de lucru pentru optimizarea traficului la frontieră au vizat: fluidizarea traficului prin crearea unui culoar verde (artera suplimentară de control) destinat camioanelor goale şi celor care transportă mărfuri perisabile; suplimentarea personalului Poliţiei de Frontieră Române, pentru controlul documentelor, cu poliţişti de frontieră pe fiecare tură serviciu, încă din data 10 iunie 2022 şi suplimentarea personalului planificat la efectuarea controlului vamal al mărfurilor de către Autoritatea Vamală Română, cu şase lucrători vamali/tura serviciu, precum şi a numărului staţiilor de lucru, măsură, de asemenea, implementată”, se precizează în comunicatul ITPF.
De asemenea, autorităţile de frontieră din România şi Republica Moldova au purtat discuţii şi pe aspecte tehnice privind implementarea proiectului pilot de constituire a unor echipe mixte de control la graniţa româno-moldoveană, fiind stabilite principiile de funcţionare, posibilităţile de amplasare a tonetelor de control şi numărul personalului alocat pentru fiecare instituţie.
În acest sens, s-a propus ca fluxurile de mărfuri să fie organizate în funcţie de încărcătură, astfel încât să existe posibilitatea dirijării camioanele goale de către autorităţile din Republica Moldova către punctele de trecere cu valori de trafic mai reduse, cum ar fi PTF Stânca-Costeşti – Botoşani şi PTF Oancea – Galaţi, pentru a permite camioanelor încărcate cu marfă să poată fi procesate în noua procedură fixată de autorităţile celor două state.