Finalul anului 2022 poate aduce o nouă criză financiară în domeniul asigurărilor
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) constată noi probleme pe piața polițelor RCA. Finalul anului 2022 poate aduce o nouă criză financiară în domeniul asigurărilor, cu efecte de risc sistemic, după falimentul City Insurance!
COTAR avertizează public toate instituțiile financiare românești: peste criza economică mondială, problemele cauzate de războiul care are loc la granița României, criza din energie și cea alimentară, se poate suprapune o criză cauzată de nefuncționarea instituțiilor românești. O mare companie de asigurări, cu cea mai mare cotă pe piața RCA, ar putea intra într-un faliment care pare premeditat și de această dată, la fel ca în cazul City Insurance.
Cea mai amendată companie de asigurări din România, liderul pieței RCA, se apropie cu pași siguri și repezi de “default”. Conform raportului de control întocmit de ASF, societatea se află într-o situație financiară similară cu cea a societății City Insurance înainte de prăbușire. Peste 90% din disponibilitățile bănești ale societății au fost transferate în bănci din afara țării, iar din foarte puținii bani pe care societatea de asigurări îi păstrează în România, nu reușește să achite decât salariile angajaților săi, iar despre plata despăgubirilor în condițiile legii nici nu mai poate fi vorba.
Societatea de asigurări are zeci de popriri pe conturi în fiecare lună, rostogolind obligațiile de despăgubire în instanță, mizând, la fel ca City Insurance înainte de faliment, pe termenele de soluționare în instanță, care durează 3 ani, știind foarte bine că peste 3 ani, societății îi va fi anunțat falimentul, iar plata despăgubirilor se va efectua de către FGA, adică, de către toți șoferii români.
La fel cum am procedat în cazul City Insurance înainte de intrarea în faliment, tragem și acum un semnal de alarmă în legătură cu societatea Euroins și adresăm public următoarele întrebări către ASF și ANAF:
- Are constituită societatea Euroins lichiditatea la nivelul pretențiilor solicitate în instanță, precum și a dosarelor aflate pe fluxul de instrumentare și plată? Aici vorbim despre respectarea sau nerespectarea Art. 5 aliniat 6 din Norma 38/2015 privind obligația societății de asigurări de constituire a rezervei de daună.
- A depus societatea Euroins, până la data de 31.05.2022, bilanțul auditat de CwR la ASF și ANAF? Toți asiguratorii au această obligație, conform Normei 9/2020.
- Contractele de reasigurare ale societății Euroins respectă prevederile legale? Sau sunt croite după șablonul City Insurance?
- 4. Își înregistrează societatea Euroins toate dosarele de daună? Sau le ascunde de ochii ASF, așa cum a mai procedat și acum 2 ani?
- Veniturile CEO-ului societății Euroins depășesc 20.000 de euro lunar, iar chiria penthouse-ul situat în cartierul Floreasca, la care se adaugă și bugetul de protocol de 5.000 de euro, sunt achitate de către toți cei peste 50.000 de păgubiți RCA care așteaptă să își primească despăgubirile prin instanțele din România. Vicepreședintele ASF, Cristian Rosu, numit politic în aceasta funcție, se poate privi în oglindă, cunoscând dezmățul acestei companii de asigurări, la fel cum a girat și societatea City Insurance, până în ultimul moment?
„Avem în momentul de față 3 milioane de șoferi care circulă pe drumurile din România cu polițe RCA la fel de sigure cum au fost cele de la City Insurance, iar autoritățile române se fac că plouă, la fel cum au procedat și în cazul City Insurance. FGA nu are, în momentul de față, disponibilități financiare să acopere nici măcar 30% din gaura produsă de către City Insurance. Cea mai bună dovadă în acest sens este aceea că FGA refuză să achite despăgubirile, conform legii, inclusiv atunci când ele sunt recunoscute prin hotărâri judecătorești. Suntem extrem de îngrijorați de pasivitatea vicepreședintelui ASF numit de către Parlamentul României, care în loc să ne protejeze, pare ca „ține de șase” și în cazul noului faliment din piața RCA care bate la ușă”, a declarat Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.
În fapt, atitudinea FGA este și mai disprețuitoare față de păgubiți: atunci când hotărârile judecătorești sunt favorabile acestora, FGA le ignoră, susținând că nu îi sunt opozabile. În schimb, dacă se întâmplă ca hotărârea să fie defavorabilă păgubitului, FGA ține cont de ea și refuză sau diminuează despăgubirea. Se folosesc orice tertipuri, prevăzute de lege sau nu, pentru a refuza plata despăgubirii, așa cum este ea datorată.
Astfel se ajunge la cazuri incredibile în care o persoană care a respectat legea și îndemnurile insistente ale ASF de a se adresa instanțelor de judecată, ajunge într-o situatie mai rea decât a celor care au rămas în pasivitate. Cei care s-au adresat instanței și au făcut cheltuieli primesc cel mult o hotărâre care le este inutilă, iar cei care au rămas în pasivitate reușesc să încaseze despăgubirea.
Acest lucru e inacceptabil, de vreme ce, conform legii, și unii și ceilalți au aceleași drepturi. În acest context, ne întrebăm, legitim, de unde se vor plăti banii de despăgubire pentru asigurații Euroins, peste 8 luni. Devine din ce în ce mai clar că în cazul RCA încasarea despăgubirii nu mai e o certitudine, ci doar o probabilitate. Prin urmare, poate ar trebui să ne gândim că și polița RCA ar trebui să devină facultativă, așa cum, spre exemplu, pentru FGA este facultativă respectarea legii și a hotărârilor judecătorești.
România devine o țară din ce in ce mai vulnerabilă, din cauza instituțiilor dominate de oameni extrem de slab pregătiți, numiți politic și care rămân pasivi în fata unor fapte extrem de grave, cele mai bune exemplu sunt cei doi vicepreședinți ASF , unul care ar fi trebuit sa supravegheze fondurile de pensii private , al doilea asigurările . Romania urmează să treacă, în următoarele 8 luni, în mod inevitabil, printr-un nou faliment din piața RCA, iar costul acestui faliment, care va depăși un miliard de euro, va fi suportat de toți șoferii români, printr-o nouă majorare inevitabilă de preț a RCA-ului care va lovi crunt buzunarele șoferilor români, în cursul anului 2023. Șoferi români, pe lângă prețul în creștere a benzinei și motorinei, pregătiți-vă pentru un 2023 cu majorări importante ale prețului RCA, din cauza noului faliment premeditat din piața RCA, care bate la ușă, în timp ce autoritățile române „veghează pentru noi”!