Marafeturi culinare. Cu Medvedev și mai marii lumii

Publicat: 17 iun. 2022, 06:00, de Nina Marcu, în ACTUALITATE , ? cititori
Marafeturi culinare. Cu Medvedev și mai marii lumii
dmitri_medvedev

Și-n dungă a scris și a vorbit presa din toată lumea că azi, la Kiev, vin în vizită trei dintre mai marii lumii: Olaf Scholz al Germaniei, Mario Draghi al Italiei și Emmanuel Macron al Franței. Bine, se află acolo, în vizită, și-al nostru, Klaus Johannis, dar despre el nu s-a făcut atâta caz.

Nu știu, ori nu e important în peisajul european, ori presa asta n-are surse bune, ori, deh, tace din invidie, că al nostru e cel mai cel… Ei, și dacă tot s-au dus – cu trenul, cei trei grei în Ucraina, a profitat de moment și fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, ca să-și bage pana în venin și să scrie pe Twitter: <<Doritorilor europeni de broaște, cârnați de ficat și spaghete le place să viziteze Kievul „fără utilizare”>>.

Și, după ce înșiră așa… metafore culinare, Medvedev își mai ia avânt un pic și continuă: „liderii UE vor promite Ucrainei aderarea la UE și obuziere vechi, își vor linge cotletele cu horilka și vor pleca acasă cu trenul, ca acum 100 de ani. Totul este bine. Dar nu va aduce Ucraina mai aproape de pace. Timpul se scurge”.

Îmi declin competența de a mă pronunța în cele pe care a vrut să le zică autorul. Că nu sunt doctor în Medvedev. Am a adăuga numai că horilka asta, pomenită de fostul președinte al Federației ruse, e soră bună cu vodca rusească. Nu știu, poate chiar geamănă, că la cultura vodcească sunt varză cu tăiței, ca să respectăm linia culinară a lui Medvedev.

Și, de asemenea, mai adaug, zic, că al nostru,  președintele, Klaus Johannis, a scăpat netaxat, n-a intrat în ciorba asta. Fie pentru că nu e iubitor de dezmățuri de-astea, pregătite la bucătărie, fie pentru că Medvedev are scăpări, fie pentru că în ghiveciul ăsta a căzut – așa e vorba românească, nu zic eu, cam ca musca în lapte…