Dr. Fauci, pozitiv la Covid. „Am 81 de ani, iar dacă mă infectez, am un risc mult mai mare”
Celebrul dr. Anthony Fauci, directorul Institutului Național pentru Alergie și Boli Infecțioase și consilierul medical șef al președintelui Biden, a fost testat pozitiv pentru Covid-19, a anunțat institutul, transmite CNN.
El a făcut un test rapid antigen la care a ieșit pozitiv, motiv pentru care va lucra de acasă urmând protocolul agenției. El va reveni în campusul National Institutes of Health numai după ce se va negativa.
Dr. Fauci, în vârstă de 81 de ani, are simptome ușoare și este tratat cu antiviralul Paxlovid. ”Am 81 de ani, iar dacă mă infectez, am un risc mult mai mare”, a declarat dr. Fauci.
El nu a avut recent niciun contact strâns cu președintele Biden sau cu alți înalți oficiali, a precizat institutul.
Totuși, dr. Fauci se află pe o listă tot mai lungă cu lideri ai administrației Biden care au avut Covid-19, inclusiv consilierul pentru politică internă a Casei Albe, Susan Rice, procurorul general Merrick Garland, vicepreședintele Kamala Harris și secretarul pentru Comerț Gina Raimondo.