Temperaturi record în Italia, Spania, Franța
N-a venit încă luna lui Cuptor, dar în țările mediteraneene, Italia, Spania, Franța, temperaturile au explodat. Termometrele înregistrează zilele astea până la 45 de grade. Aerul arde, de-a dreptul.
Canicula a venit, de fapt, pe aici, încă din luna mai, când s-au înregistrat temperaturi record nemaivăzute până acum în această perioadă a anului. Și pare, după cum spun specialiștii, că va continua toată vara, în iulie și august preconizându-se și temperaturi care pot să ajungă și la aproape 50 de grade.
Locuitorii din Spania, care de o săptămână se confruntă cu temperaturi de foc, 40, 45 de grade Celsius, spun că și noaptea, ca și ziua, aerul e irespirabil și sufocant. Căci, temperaturile nu scad sub 25, 20 de grade Celsius.
În Franța, temperaturile sunt un pic mai mici, 35, 39 de grade, dar tot e foarte cald. Vârful caniculei e așteptat sâmbătă, când gradele din termometre, spun specialiștii, o vor lua razna cu totul și vor fi cele mai ridicate temperaturi din ultimii 20 de ani.
Căldura excesivă a agravat problema apei. După Italia, și Spania și Franța trec la restricții de apă din cauza secetei.