Turcii închirează terenuri agricole în străinătate pentru a cultiva floarea soarelui
Dacă românii și-au vândut terenurile agricole și continuă să o facă, turcilor nu le mai ajung și caută să închirieze suprafețe importante în străinătate, unde vor să cultive porumb și floarea soarelui, în principal, pentru a asigura hrana populației.
La acest moment, există discuții în acest sens cu nu mai puțin de zece state, printre care se află și Ucraina, după cum se știe, cel mai mare proucător de ulei din lume, potrivit presei locale. Poate așa s-ar putea explica și implicarea președintelui Erdogan în găsirea unei soluții pentru încheierea conflictului cu Rusia.
Negocierile privind închirierea terenurilor se poartă inclusiv cu state îndepărtate din America Latină și Africa, iar tucii vor să înființeze în special acele culturi pentru care climatul din Turcia nu este favorabil. În același timp, este și o măsură pentru a reduce importurile.
Despre aceste discuții s-a aflat în timpul vizitei președintelui venezuelean Nicolas Maduro în Turcia. Ministerul Agriculturii din Venezuela, de exemplu, și-a anunțat interesul pentru a închiria 400.000 de hectare de teren agricol. Potrivit înțelegerii, o parte din producție va rămâne în țară, iar restul va lua drumul Turciei.