Elena Mateescu, ANM: Urmează cea mai secetoasă perioadă din istorie pentru zona Moldovei
Seceta instalată deja în zone precum Moldova, Dobrogea și Muntenia, alături de lipsa precipitațiilor în perioada următoare vor crea probleme serioase nu doar la culturile înființate în toamnă, ci și la cele de primăvară, susține Elena Mateescu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Mai mult, zona Moldovei se va confrunta cu cea mai secetoasă perioadă din istorie.
„În zona Moldovei, vom avea cea mai secetoasă perioadă din istorie, cu cea mai mică valoare de precipitații din istoria măsurătorilor din România”, a declarat, luni seara, Elena Mateescu la Antena3.
Potrivit datelor ANM, perioada 2012 – 2021 reprezintă cel mai călduros interval de zece ani consecutivi din istoria măsurătorilor, în România.
„O analiză a primelor zece luni, între 1 septembrie 2021 – 15 iunie 2022, comparativ cu 2019 – 2020, arată caracterul secetos în acele zone din partea de est-sud a ţării, Moldova, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia. În acest an, în aceste zone, cantitatea medie la nivel regional se situează sub 400 de litri pe metru pătrat, ceea ce evidenţiază caracterul de regim pluviometric secetos în aceleaşi zone – Moldova, Dobrogea, Muntenia, dar exceptând uşor Oltenia, cu o valoare uşor peste ce ar însemna la limită. Ar fi trebuit să avem cel puțîn 6-700 l/mp pentru aprovizionara optimă cu apă pentru culturile aflate în vegetație”, declara Mateescu în urmă cu câteva zile la o conferință pe teme de mediu.
Prognoza ANM pentru perioada imediat următoare arată că din punct de vedere meteorologic, vremea se va încălzi considerabil în România ca urmare a unei mase de aer tropical ce ne va traversa teritoriul. Temperaturile se vor aporpia de gradul de caniculă.
„În prezent, cele mai afectate zone rămân în continuare partea de est, Moldova, Dobrogea, Bărăganul. Nu în ultimul rând, vestul ţării, în Banat, în Crişana şi chiar Maramureș”, a mai spus Mateescu.
Rezerva de umiditate
La data de 20 Iunie 2022, conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, prezintă valori scăzute și deosebit de scăzute în Crișana și Maramureș, pe suprafețe extinse din Moldova, Dobrogea și Transilvania, local în nordul, sudul și estul Munteniei, estul, centrul și sudul Olteniei, nord și nord-vestul Banatului.
Rezerva de apă din sol se încadrează în limite satisfăcătoare și izolat apropiate de optim, local în nordul, vestul, centrul și sudul Olteniei, nord-estul și vestul Banatului, Nordul, izolat sudul și sud-vestul Transilvaniei, centrul Moldovei și sud-vestul Dobrogei, potrivit ANM.