Kaiac-canoe: România a cucerit două medalii, sâmbătă, la Europenele de juniori și tineret de la Belgrad
România a cucerit două medalii de bronz, la C2-1.000 m juniori respectiv K2-1.000 m U23, în finalele disputate sâmbătă la Campionatele Europene de kaiac-canoe pentru juniori şi tineret (Under-23) de la Belgrad.
Juniorii Adrian Stepan şi Andrei Costache s-au clasat pe locul 3 în finala de la Canoe 2 în proba de 1.000 m, cu timpul de 3min48sec603/1000, fiind devansaţi de Ungaria (3min41sec336/1000) şi de Polonia (3min46sec603/1000).
În finala U23 de la Kaiac 2, George Ţenţea şi Darius Zaharia au ocupat ultima treaptă a podiumului la 1.000 m cu timpul de 3min17sec162/1000. Primele locuri au fost ocupate de Italia (3min14sec288/1000) şi Bulgaria (3min16sec588/1000).
În a treia finală de sâmbătă cu participare românească, junioara Nadia Haidar (Kaiac simplu) s-a clasat pe locul 8 cu timpul de 4min15sec285/1000. Medalia de aur i-a revenit unguroaicei Reka Nemes (3min59sec030/1000).
Sportivii români vor concura în alte şapte finale, programate duminică, în ultima zi a Europenelor de pe Lacul Sava.
România participă cu o delegaţie de 20 sportivi la Campionatele Europene de kaiac-canoe pentru juniori şi tineret (U23) de la Belgrad, prevăzute între 23 şi 26 iunie, şi are ca obiectiv o clasare pe locurile 1-3 şi cinci clasări pe locurile 4-6.