Rusia va livra Belarusului sisteme de rachete Iskander-M, capabile să transporte încărcături nucleare

Publicat: 26 iun. 2022, 09:30, de Aurel Drăgan, în Internațional , ? cititori
Rusia va livra Belarusului sisteme de rachete Iskander-M, capabile să transporte încărcături nucleare
Sursa foto: ziare.com

Rusia va furniza Belarusului sisteme de rachete Iskander-M, capabile să transporte încărcături nucleare, a afirmat sâmbătă preşedintele Vladimir Putin într-o întâlnire cu omologul său Aleksandr Lukaşenko, retransmisă de televiziunea rusă, informează Reuters şi AFP.

‘În lunile următoare, vom transfera Belarusului sisteme de rachete tactice Iskander-M, care pot utiliza rachete balistice sau de croazieră, în versiunile lor convenţională şi nucleară’, a spus Putin în debutul întrevederii desfăşurate la Sankt Petersburg.

Iskander-M este un sistem mobil de lansatoare de rachete cu o rază de acţiune de până la 500 km. Rachetele sale pot purta încărcătură convenţională sau focoase nucleare.

În timpul întâlnirii, Lukaşenko i-a spus lui Putin că Belarusul este preocupat de politicile ‘agresive’, ‘confruntaţionale’ şi ‘respingătoare’ ale vecinilor săi Lituania şi Polonia, şi i-a cerut să ajute Minskul să desfăşoare un ‘răspuns simetric’ la ceea ce el a afirmat a fi zboruri ale unor avioane NATO cu armament nuclear în apropierea graniţelor Belarusului.

‘Minskul trebuie să fie pregătit pentru orice, chiar şi folosirea de armament serios pentru a ne apăra patria de la Brest la Vladivostok’, a spus el, punând Belarusul şi aliatul său apropiat, Rusia, sub o singură umbrelă.

‘Multe (avioane) Su-25 sunt în serviciu în armata belarusă. Ele ar putea fi îmbunătăţite în mod adecvat. Această modernizare trebuie realizată în uzine de avioane din Rusia şi antrenamentul personalului să înceapă în acord cu aceasta’, a răspuns preşedintele rus, după ce Lukaşenko i-a cerut să ‘adapteze’ avioanele capabile să transporte arme nucleare.

‘Ne-am pus de acord asupra modului de a realiza acest lucru’, a adăugat Putin.

În discuţia de sâmbătă, Putin şi Lukaşenko au abordat şi situaţia pe piaţa cerealelor. Rusia şi Belarusul fac parte dintre principalii producători mondiali, dar afirmă că sancţiunile occidentale care le vizează din cauza războiului din Ucraina le-au afectate capacităţile de export, într-un context de îngrijorare crescândă pentru securitatea alimentară globală.

‘Am convenit să facem tot ce putem pentru a satisface nevoile consumatorilor noştri şi ale clienţilor noştri’, a declarat liderul rus, adăugând că Moscova se află ‘în contact strâns cu agenţiile specializate ale Naţiunilor Unite’.