Furtul anului în portul Constanța: 500 tone de uree în valoare de 1,3 milioane lei. Rețea în trei județe
Rețea infracţională, formată din angajaţi ai unei firme din Portul Constanţa, transportatori şi administratori de societăţi comerciale din domeniul comerţului cu cereale, destructurată de polițiști. Grupul este suspectat de sustragerea a 500 tone de uree, în valoare de 1,3 milioane lei, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
Membrii rețelei proveneau din judeţul Constanţa (10), judeţul Ialomiţa (2) şi din judeţul Brăila (1). Anchetatorii au dispus în acest caz efectuarea a 13 percheziţii domiciliare în cele trei judeţe.
„Astăzi, 29 iunie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au destructurat un grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Astfel, sunt puse în aplicare 13 mandate de percheziţie domiciliară, dintre care 10 în judeţul Constanţa, 2 în judeţul Ialomiţa şi 1 în judeţul Brăila”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.
Derularea evenimentelor
În anul 2021, mai mulți angajaţi ai unei societăţi comerciale din Portul Constanţa, transportatori şi administratori de societăţi comerciale din domeniul comerţului cu cereale – ar fi sustras aproximativ 500 de tone de uree din magaziile respectivei societăţi comerciale, cu un prejudiciu estimat la aproximativ 1.300.000 de lei.
La destructurarea rețelei a participat și Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. De asemenea, acțiunea a avut suportul poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, serviciilor de combatere a criminalităţii organizate Ialomiţa şi Brăila, precum şi al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanţa.