Fostul ministru Bănicioiu, lăsat de colegi la discreția DNA
Camera Deputaților a decis marți că deputatul Nicolae Bănicioiu nu mai beneficiază de imunitate parlamentară. În aceste condiții, este lăsat practic la discreția procurorilor DNA.
Conform Agerpres, plenul a decis cu 202 voturi „pentru” şi 12 „împotrivă”, să-i ridice imunitatea deputatului Nicolae Bănicioiu.
DNA a cerut pentru fostul ministru Nicolae Bănicioiu urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată.
Votul a fost secret cu bile, cu prezenţa fizică a deputaţilor.
Vineri, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis să voteze pentru ridicarea imunităţii lui Bănicioiu.
Preşedintele comisiei, Nicuşor Halici, a declarat că, prin votul dat, deputaţii jurişti au dorit să nu împiedice cu nimic aflarea adevărului.
„Nicolae Bănicioiu a susţinut că nu are nimic de ascuns în faţa instanţei şi Parchetului şi nu se consideră vinovat de ceea ce a fost identificat în dosarul deschis in rem”, a declarant Halici, citat de Agerpres. Tot el susține că în solicitarea DNA „sunt specificate elemente care duc în zona de infracţiune”.
Fostul ministru susține că vrea să apară în fața justiției
În replica, Nicolae Bănicioiu a declarat că toate acuzaţiile la adresa sa sunt neadevărate.
„Sunt nişte minciuni. (…) Poziţia mea este foarte clară. Eu vreau să ajungem cât mai repede cu discuţia pe fond. Până acum nu am fost audiat, nu înţeleg de ce nu am fost audiat. Mi-a spus doamna avocat şi înţeleg din multe păreri juridice că puteam fi audiat de câte ori era nevoie. Nu mai candidez. Să stea lumea liniştită. Vreau eu să lămurim practic chestiunea asta şi văd cum e posibil totuşi ca în România denunţătorul să fie crezut absolut oricând, dar să rămână cu tot, să i se ofere protecţie, imunitate şi orice. Pot să-mi ia imunitatea şi orice că oricum le-am dat-o eu”, a spus Bănicioiu.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Gabriela Scutea, a trimis Camerei Deputaţilor, miercurea trecută, o scrisoare prin care transmite solicitarea DNA în vederea exercitării dreptului de a cere urmărirea penală faţă de deputatul Nicolae Bănicioiu, fost ministru. Faptele de care este acuzat s-ar fi petrecut în perioada 2012-2014 şi 2014-2015, când Bănicioiu a fost ministru.