Bogdan Aurescu: ‘Black Sea Security Summit’ a reconfirmat profilul geostrategic crescut al României
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, vineri, la Constanţa, într-o conferinţă de presă organizată la finalul „Black Sea Security Summit”, că acest eveniment a dovedit încă o dată importanţa legăturii transatlantice, profilul geostrategic crescut al României ca partener strategic al SUA, aliat de încredere în cadrul NATO şi stat membru al UE matur şi responsabil, implicat activ la Marea Neagră.
„Acest eveniment a dovedit o dată în plus importanţa legăturii transatlantice, profilul geostrategic crescut al României ca partener strategic al Statelor Unite, aliat de încredere în cadrul NATO şi, în acelaşi timp, stat membru al Uniunii Europene matur şi responsabil implicat activ la Marea Neagră. (…) Evenimentul de aici, de la Constanţa, este o premieră pentru România şi un eveniment rar întâlnit în acţiunea externă a Congresului Statelor Unite. O reuniune precedentă a avut loc în 2019 în Polonia la Gdansk, având ca temă problematica Mării Baltice”, a afirmat Aurescu.
Potrivit acestuia, discuţiile care au avut loc în cadrul mesei rotunde „Black Sea Security Summit” au fost foarte importante din mai multe perspective.
„Pe lângă semnificaţia deosebită a aniversării unui sfert de secol de parteneriat strategic, discuţiile de astăzi au fost foarte importante din mai multe perspective. În primul rând, pentru că au reflectat sprijinul solid al membrilor Congresului american pentru securitatea şi stabilitatea regiunii Mării Negre. În al doilea rând, au reflectat interesul particular pentru acest subiect al membrilor Congresului american care au competenţe şi atribuţii multiple în aprobarea iniţiativelor legislative cu impact pentru prezenţa Statelor Unite, inclusiv pentru prezenţa militară a Statelor Unite în Europa. În al treilea rând, discuţiile noastre intervin chiar după finalul summitului NATO de la Madrid, care a fost unul istoric şi care a adoptat decizii majore pentru consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe flancul estic, văzut acum ca un tot unitar de la Marea Baltică, la Marea Neagră”, a spus ministrul Afacerilor Externe.
În cadrul reuniunii de la Constanţa s-a insistat pe solidaritatea aliaţilor NATO în faţa ameninţărilor Federaţiei Ruse.
„Astăzi am discutat pe larg despre aspectele strategice legate de Marea Neagră, am insistat pentru menţinerea unităţii transatlantice, a solidarităţii, a acţiunii noastre comune ca aliaţi în faţa unei ameninţări crescute a Federaţiei Ruse, care ne afectează pe toţi. Am subliniat faptul că provocările legate de Marea Neagră trebuie tratate într-un cadru mai larg al parteneriatului transatlantic şi, de asemenea, am evidenţiat importanţa majoră pe care o au formatele pe care România le-a propus şi dezvoltat, cum ar fi Bucureşti 9 şi Iniţiativa celor Trei Mări, care beneficiază de sprijinul Statelor Unite. În acest context, parteneriatul nostru strategic are un rol distinct, iar diversificarea lui este extrem de importantă. Am discutat despre securitate energetică, despre foarte multe alte aspecte care ţin de sprijinul Statelor Unite pentru securitatea regională şi, de asemenea, pentru securitatea României. Am mulţumit pentru intenţia şi decizia anunţată de Statele Unite de a spori prezenţa militară în România şi suntem recunoscători partenerilor americani pentru această nouă confirmare a importanţei pe care Parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite o are. Nu în ultimul rând, am discutat despre securitatea alimentară şi despre eforturile pe care România le face în acest sens şi, de asemenea, am discutat despre garanţiile de securitate extinse pe care deciziile summitului de la Madrid le aduc pentru România şi pentru ceilalţi aliaţi de pe flancul estic”, a menţionat Aurescu.
El a concluzionat spunând că, „aşa cum au reconfirmat discuţiile de astăzi”, Marea Neagră va rămâne „o prioritate pe agenda NATO, o prioritate pe agenda Statelor Unite şi României”.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a coprezidat alături de senatorul american Roger Wicker masa rotundă „Black Sea Security Summit”, organizată de Comisia Congresului SUA pentru Securitate şi Cooperare în Europa.