Macron şi Scholz se coordonează în privinţa războiului din Ucraina
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi cancelarul german, Olaf Scholz, şi-au continuat „strânsa coordonare privind răspunsul la războiul din Ucraina” în cursul unui dineu de lucru luni seară la Paris, potrivit unui comunicat al Palatului Elysee, citat de AFP.
Cei doi lideri s-au întâlnit astfel la o săptămână după o cină privată, la 25 iunie, cu ocazia summitului G7 din Alpii Bavariei.
De asemenea, s-au deplasat împreună cu premierul italian, Mario Draghi, la Kiev, pe 16 iunie, pentru a-şi exprima sprijinul faţă de Ucraina şi candidatura acestei ţări la aderarea la Uniunea Europeană.
Cu ocazia acestui dineu din capitala Franţei, cei doi lideri trecut din nou în revistă „problemele majore de actualitate atât la nivel internaţional, cât şi european şi bilateral”.
Ei urmau să discute despre independenţa UE în „domeniul energiei, apărării si materiilor prime strategice”, dar şi despre situaţia din Sahel şi următorul consiliu de miniştri franco-german.
„Acest tip de discuţii ajută la construirea încrederii şi la adâncirea acestei încrederi”, în special după summitul NATO şi G7 de la Elmau, a subliniat purtătorul de cuvânt al cancelarului federal, Steffen Hebetsreit.
„Este o diferenţă dacă acest tip de întrevederi au loc faţă în faţă sau virtual”, a adăugat el, întrebat de un jurnalist cu privire la oportunitatea unei astfel de vizite, în locul unei videoconferinţe pentru probleme de mediu.