21:13 • SOCIAL
Cine sunt românii care trebuie să dea înapoi voucherele sociale de 250 lei
Voucherele sociale de 250 lei ar trebui să ajungă la circa trei milioane de români, pensionari și persoane vulnerabile. Printre acestea, nu se află, însă, și bătrânii care sunt internați la azil. Cei care le-au primit deja, acum, sunt în situația în care trebuie să le înapoieze.
Se pare că autoritățile i-au trecut pe toți pensionarii la grămadă pe liste, eroarea fiinnd observată abia după aceea. Acum, cei viziați, trebuie să restituie voucherele, potrivit România Tv.
Citește și Vouchere sociale de 250 lei. Precizările ministrului Muncii legat de alimentele ce pot fi cumpărate
Lista beneficiarilor
De voucherele de 250 beneficiază, conform legii următoarele categorii de români:
- Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
- Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
- Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
- Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
- Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
- Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.