16:03, 21.11.2024 • ACTUALITATE
Caraş-Severin: Patru localităţi au rămas fără energie electrică din cauza ploilor
Localităţile Jupa, Satbătrân, Mehadia şi Bolvaşniţa au rămas fără energie electrică din cauza ploilor însemnate cantitativ care au căzut, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, în judeţul Caraş-Severin, problema fiind rezolvată ulterior pentru primele trei dintre acestea, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
În aceste condiţii, miercuri dimineaţa, mai rămăsese fără curent electric localitatea Bolvaşniţa, a precizat sursa citată.
Din cauza precipitaţiilor abundente, în cursul nopţii au fost înregistrate situaţii în care sistemele de canalizare nu au reuşit să preia toată cantitatea de apă, pompierii militari şi voluntari fiind solicitaţi să intervină pentru evacuarea acesteia din patru curţi în municipiul Caransebeş şi din trei beciuri din Bocşa, Băile Herculane şi Caransebeş.
Mai multe localităţi din judeţul Caraş-Severin s-au aflat, în cursul nopţii, sub cod roşu de fenomene meteo periculoase, fiind prognozate averse torenţiale cu cantităţi de apă de 40-50 litri pe metrul pătrat.