Ziua în care mii de familii au fost deportate în Siberia

Istoria consemnează ziua de 6 iulie, drept una neagră pentru românii din Basarabia. Nu doar, de fapt, pentru că împreună cu românii basarabeni, au avut de suferit familii de găgăuzi, de bulgari, de nemți.

Acum se împlinesc 73 de ani de la deportarea familiilor de țărani din Basarabia. Practic, a fost al doilea val de deportări masive. Mii de familii au luat calea Siberiei. Dar, s-o luăm pe firul apei în sus…

Lista neagră

Era vara anului 1949. Al doilea război mondial se încheiase de patru ani și părea că lucrurile se așază. Părea… Sau se dorea. Vremurile erau, însă, tulburi. În noaptea de 5 spre 6 iulie, în Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, așa cum i se spunea atunci actualei Moldove, s-a declanșat urgia.

Sau, ca să vorbim ca la carte, conform numelui de cod, Operaţiunea „SUD”. Aia cu noaptea ca hoții e inventată mai demult, ca și apa caldă. Nu s-a născut în zilele noastre. Tătucul Stalin dorea ca țăranul basarabean, liber de contract, cum ar veni, să treacă la CAP, cu avere, pământuri, animale.

Colectivizarea începuse. Dar nu se bucura de un succes desăvârșit, după cum era planul. Omul pământului le știa pe-ale lui. El ara, el semăna, el culegea. Pământul era al lui, munca a lui, roadele ale lui. Nu avea treabă și înțelegere pentru forma comună de a face agricultură, propusă de sovietici.

Astfel că, pe lista neagră de deportări pentru Siberia au fost trecute 11.293 de familii de basarabeni – pentru deplină elocvență, au fost mai multe, dar unele s-au salvat – cu un număr total de 35.796 de persoane, dintre care 9.864 bărbaţi, 14.033 femei şi 11.889 copii.

Toți acești oameni au fost bătuți, târâți, chinuiți, umiliți, încărcați în vagoane unii peste alții, mai rău ca animalele, și duși în Siberia, în lagărele de muncă silnică. 7.620 de familii au fost considerate unele de „chiaburi”, iar celelalte acuzate de „colaborare cu fasciştii”, de „apartenenţă la partidele burgheze româneşti sau la secte religioase ilegale”.

E lesne de înțeles că nu în noaptea aia, de 5 spre 6 iulie s-a luat decizia, s-a făcut lista neagră, s-a acționat. La catastiful cu oameni problematici și căpoși s-a lucrat de la începutul anului. La 17 martie 1949, V. Ivanov, președintele Biroului pentru RSSM, și N. Covali, într-o scrisoare adresată lui Stalin, rugau CC al PC din toată Uniunea să permită deportarea din republica moldovenească a 39.091 de persoane: chiaburi, activiști ai partidelor profasciste, etc.

A fost scânteia care a aprins, mai apoi, iadul. Cu câteva săptămâni înainte de data fixată pentru deportare, s-a făcut vâlvă printre basarabeni. Unii dintre cei care se dăduseră cu puterea și făcuseră listele, și-au avertizat rudele. Să știe, să plece, să fugă, să se-ascundă, să scape.

Dar vestea s-a răspândit. De aceea, data la care era stabilită operațiunea „SUD” nu era știută nici măcar de funcționarii din primării. Totuși, dacă apucase să răsufle chestiunea, 1.567 de familii – totalul inițial era de 12.860 de familii trecute pe liste – s-au salvat. 274 familii intraseră între timp în colhoz; 240 au prezentat, chiar în timpul operaţiunii de strămutare, dovezi documentare care atestau că unii membri ai familiei făceau armata; 35 familii aveau ordine şi medalii sovietice; 508 – îşi schimbaseră domiciliul, iar 105 familii reuşiseră să se ascundă.

Iadul

E greu să ne imaginăm, noi, cei de azi, cum a fost noaptea aia. În crucea ei, a nopții, soldații au bătut cu pumnul în uși ori în ferestre. Oamenii au ieșit buimaci să deschidă. În fața ochilor au văzut baionetele și pușcoacele militarilor veniți după ei. Care n-a zis imediat să trăiți, voi executa, s-a pomenit cu patul puștii lovindu-l în cap.

Cei care au încercat o formă de revoltă ori au să fugă au fost împușcați pe loc. Lumea, văzând ce atrocități se întâmplă, a ieșit bulversată și speriată afară. Mare parte dintre oamenii ăia cu ce era pe ei. Femeile tinere aveau copii în brațe. Cele mai bătrâne erau sprijinite de câte un fiu, de câte un nepot, să nu se prăbușească.

Nu li s-a permis să ia nici măcar vreo boccea cu lucruri ori mâncare cu ei. Mamele și copiii au fost duși în colonii de muncă, bărbații în lagăre de muncă forțată. Casele, utilajele, animalele ţăranilor au trecut la colhozuri, au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective, oferite cadou nomenclaturiștilor. Mulți dintre deportaţi au fost împuşcaţi pe drum, au murit de foame, de boli, de durere sufletească, de muncă peste puterile lor.

Noaptea de 5 spre 6 iulie a fost ultima dată când și-au mai văzut casele și țara. Unii s-au întors. După 5 ani, după 10, după mai mulți. Ața pământului strămoșesc încă îi ținea legați. Iadul și-a scris atunci, pe teritoriul basarabean, definiția concretă de iad. Așa, ca în noaptea aia, trebuie că arată cel mai crunt loc despre care se vorbește pe pământ.

Operațiunea „SUD”

Operaţiunea, denumită conspirativ „IUG” și în românește SUD, s-a făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949. „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei germane şi româneşti, membrilor partidelor politice, gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”.

Ar mai trebui să știm câte ceva. Și consultăm ro.wikipedia: „Organizarea echipei care urma să se ocupe de deportare s-a făcut în perioada 23-24 iunie. Din conducere făceau parte: general-maiorul Iosif Lavrentievici Mordoveț – ministrul Securității RSSM, general-maiorul Ivan Ilici Ermolin – împuternicitul MGB al URSS, colonelul Aleksandr Alexeevici Kolotușkin- adjunctul ministrului Securității RSSM pe cadre.

Tot aici era specificată echipa grupelor informativă, operativă, de evidență, de transmisiune, conducerea grupurilor operative de serviciu, echipa mașiniștilor. Per total erau 30 de persoane, absolut toate din structurile MGB al RSSM. Din Moscova în RSSM au venit 32 de medici și 64 asistente medicale, care au fost cazați, asigurându-li-se hrana și toate condițiile necesare în așa fel, încât să se țină în secret scopul venirii lor.

Echipa de conducere a operațiunii „IUG” și-a început activitatea la 24 iunie 1949. După ce au decurs toate pregătirile, la 3 iulie 1949, conducerea de la Chișinău (Selivanovskii, Mordoveț, Ermolin) a trimis tuturor organelor KGB locale telefonograma cu următorul text: Raportați până la ora 14.30 dacă sunteți pregătiți pentru realizarea operației „IUG”.

Între orele 11.30-13.10, toate sectoarele din republică au primit această telefonogramă și urmau să răspundă. Intrucât răspunsul a fost pozitiv, în aceeași seară la stațiile de îmbarcare au fost aduse trupele operative și militare necesare, ele fiind dosite și ținute în secret. Către 4 iulie, tot efectivul era mobilizat pentru începutul operațiunii.

Ministrului de Interne al URSS i s-a raportat finisarea pregătirilor pentru desfășurarea operațiunii „IUG”. La 4 iulie 1949, tuturor sectoarelor locale MGB din republică le-a fost trimisă directiva strict secretă a MGB al URSS și MGB al RSSM cu privire la începutul operațiunii „IUG”. Se ordona începutul deportării și raportarea peste fiecare două ore a evoluției operațiunii, a tuturor incidentelor, problemelor și dificultăților care apar pe parcurs.

Peste 24 de ore de la finisarea operațiunii, trebuia să se raporteze despre totalizarea deportării, indicându-se numărul celor deportați – al femeilor, bărbaților și copiilor -, al celor care s-au sustras de la deportare (de la locul de trai, pe parcursul transportării spre stațiile de îmbarcare sau de la stațiile de îmbarcare).

Baza legală a deportării din 1949 s-a pretins a fi decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 8 martie 1941. Cu privire la obținerea cetățeniei sovietice de către locuitorii din Bucovina și redobândirea cetățeniei sovietice de către locuitorii din Basarabia, conform căruia românii basarabeni, fiind declarați cetățeni sovietici, colaboraseră în anii războiului cu administrația românească și trădaseră, astfel, patria sovietică. Dar românii din Bucovina n-au solicitat niciodată cetățenia sovietică, iar basarabenii n-au avut-o, ca să o redobândească.”

Mai trebuie spus că în 1949 a fost al doilea val de deportări, primul a fost cel din 12 și 13 iunie 1940. Datele oficiale arată că atunci au fost deportate aproximativ 25 de mii de persoane. În 1951, s-a făcut și al treilea val de deportări. Nina Marcu