De ce fac curat japonezii la Roma…
O dispută aproape mioritică – de ce să nu recunoaștem, noi suntem buni la asta… – e în desfășurare la Roma. Dacă e dispută, avem, clar, două tabere. Una dintre ele afirmă că, văzând mizeria care e în Roma și, cu precădere pe Ponte Sisto, podul care leagă centrul istoric al Romei de Piazza Trilussa, un grup de turiști japonezi s-a apucat de curățenie.
Cu mături, cu lopeți, cu tomberoane. Să curețe, adică, după alți turiști. Căci, da, fiind un oraș unde turiștii vin gârlă, Roma se confruntă, și-ncă de mulți ani, cu o lipsă crasă de curățenie pe străzi.
Tabăra care afirmă că s-a ajuns în așa hal încât să facă turiștii curățenie, lovește, se-nțelege, în actuala administrație a Cetății Eterne și, în special, în primarul Roberto Gualtieri care nu poate, nu știe, nu vrea, să gestioneze orașul din punct de vedere administrativ. E nevoie să vină turiștii japonezi să salveze orașul și, cum ar veni, onoarea lui nereperată.
Cea de-a doua tabără, are altă opinie. Da, zice, e adevărat că un grup de japonezi face curat pe
Ponte Sisto. Dar face de mai bine de zece ani. Și asta pentru că, un bărbat din grupul de japonezi, Hideshi Kibi, este un artist de stradă, cântă la acordeon pe acel pod în fiecare weekend. Este, cum ar veni, locul lui de muncă, biroul, scena și, firesc, își face, împreună cu prietenii și susținătorii, curat la locul de muncă.
De altfel, spun cei din această a doua tabără, el a și dat interviuri în care a vorbit despre asta. În fiecare zi, cu apropiații, face ordine și curățenie pe pod, ca să nu cânte printre gunoaiele aruncate de turiști. Măturile, sacii, lopețile, tot ce folosesc pentru curățenie, sunt ale lor, ale japonezilor, nici primarul de acum, nici cel de dinaintea lui, nu au contribuit cu nimic.
Această a doua tabără spune că, de fiecare dată când prima tabără vrea să atace administrația Romei, se folosește de japonezii care fac curat pe podul sus numit. Noi, din afară, nu știm cum e. Remarcăm, doar, că și la italieni e ca la noi, românii.