BTA Premierul Petkov: Interconectorul dintre Bulgaria şi Grecia va transforma harta energetică a regiunii
Acest interconector va transforma harta energetică a regiunii, a afirmat premierul Kiril Petkov, aflat la final de mandat, la ceremonia care a marcat finalizarea construirii interconectorului de gaze dintre Bulgaria şi Grecia, desfăşurată la una dintre staţiile de alimentare de-a lungul conductei, în Komotini (Grecia).
La ceremonie au participat şi premierul elen, Kyriakos Mitsotakis, şi ministrul Energiei din Azerbaidjan, Parviz Shahbazov.
Petkov şi-a exprimat convingerea că proiectul va întări conectivitatea energetică între cele două ţări.
„Prin obţinerea de gaz azer în următoarele săptămâni, Bulgaria realizează o diversificare reală şi pune capăt monopolului rus al energiei”, a adăugat Petkov.
Conform acestuia, ziua de 8 iulie va intra în istoria relaţiilor bulgaro-elene. „Va rămâne în amintirea contemporanilor noştri ca un simbol al eforturilor noastre de a obţine independenţa politică, economică şi energetică, un simbol al alegerii geopolitice şi al valorilor noastre”, a declarat Petkov.
„Sunt mândru că am condus Guvernul care a gestionat finalizarea în şase luni a acestui proiect, despre care s-a vorbit ani de zile”, a adăugat el.
Petkov i-a mulţumit lui Mitsotakis pentru cooperarea sa în finalizarea interconectorului de gaze. Conform declaraţiei lui Petkov, acest proiect este un nou tip de „prietenie geopolitică”.
Mitsotakis a subliniat că astăzi este un moment extrem de important pentru Komotini, Grecia şi Bulgaria. În opinia lui, deschiderea interconectorului este încă un stimulent spre obiectivul comun european de realizare a diversificării energiei.
Interconectorul Grecia-Bulgaria leagă reţelele pentru transportul gazelor naturale ale celor două ţări vecine, furnizând prin urmare acces la Coridorul Sudic de Gaze şi o gamă de noi surse de gaze. Va transporta gaze din Azerbaidjan via gazoductul Trans Adriatic Pipeline şi din alte surse, prin planificatul terminal de gaze naturale lichefiate de la Alexandroupolis, în nordul Greciei. Gazoductul are o lungime de 182 km, din care 151 km în Bulgaria şi 31 km în Grecia, cu o capacitate proiectată să ajungă până la trei miliarde metri cubi de gaze naturale, care ar putea fi majorată la cinci miliarde metri cubi de gaze naturale dacă va exista cerere pe piaţă. Se întinde din Komotini (nordul Greciei) via Kurdjali, Haskovo şi Dimitrovgrad spre Stara Zagora (sud-estul Bulgariei).
Are capacitatea de a transporta anual trei miliarde metri cubi de gaze naturale, în stadiul ulterior capacitatea putând fi majorată la 5,5 miliarde metri cubi de gaze naturale.
Un memorandum de înţelegere privind proiectul a fost semnat în 2009 şi o societate mixtă, ICGB, a fost înfiinţată în 2011. Planul iniţial prevedea finalizarea lucrărilor în decembrie 2014.
Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.