22:01, 20.11.2024 • Internațional
Ucraina: Şase morţi după ce rachete ruseşti au lovit un bloc la Ceasiv Iar, în Donbas
Cel puţin şase persoane au murit şi peste 30 ar putea fi prinse sub ruine după ce rachete ruseşti Uragan au lovit sâmbătă seara un bloc cu cinci etaje în oraşul Ceasiv Iar, în regiunea Doneţk din Ucraina, provocând prăbuşirea imobilului, a indicat guvernatorul Pavlo Kirilenko pe Twitter, potrivit Reuters.
Guvernatorul a afirmat că şase persoane au fost confirmate decedate, iar alte cinci rănite.
Potrivit unor informaţii din partea rezidenţilor, există temeri că cel puţin 34 de persoane ar putea fi prinse printre ruine, a adăugat Kirilenko.
Andrii Iermak, şeful cancelariei preşedintelui Volodimir Zelenski, a acuzat într-o postare pe Telegram ”un alt atac terorist rus”, adăugând că Rusia ar trebui desemnată ca ”stat sponsor al terorismului”.
Un proiect de lege în acest sens a fost depus de doi senatori americani, care, în timpul unei vizite la Kiev joi, s-au arătat încrezători că propunerea va fi adoptată.
Rusia, care afirmă că întreprinde o ”operaţiune militară specială” de demilitarizare a Ucrainei, neagă că ar viza civili.