Dr. Ion-Christian Chiricuţă: Protonoterapia în tratarea cancerului la copii nu produce efecte secundare
Profesor doctor Ion-Christian Chiricuţă, colaborator al Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti, a prezentat în cadrul primei Conferinţe Naţionale „Tehnologia & IHealth în Medicina Secolului XXI”, desfăşurată la Târgu Mureş, un proiect menit să revoluţioneze tratarea cancerului la copii în România – protonoterapie, o terapie care nu produce efecte secundare.
„Eu am prezentat viitorul radioterapiei, viitorul copiilor cu cancer, dacă ar exista un centru cu protoni. Şi am rămas pozitiv impresionat de recepţia pe care am găsit-o la Târgu Mureş, la diferite nivele. Chiar astăzi s-a discutat foarte mult, la sesiunea de neurochirurgie, de importanţa protonoterapiei. Protonoterapia oferă o terapie radiologică, la un volum ţintă definit şi nu produce efecte secundare! Efectele secundare pot fi mai dramatice decât tumora în sine şi nu numai atât, o iradiere cu acceleratorul poate crea şi a doua tumoră ca efect secundar de durată, la 10-15 ani apar sarcoame, care sunt mai dramatice decât tumora pe care ai vindecat-o. Iar copiii iradiaţi în timpul bolii lor pediatrice au şansa, aproape până la 18%, să dezvolte a doua tumoră care îi omoară aproape sigur”, a nuanţat, pentru AGERPRES, dr. Ion-Christian Chiricuţă.
Acest gen de terapie, a precizat profesorul, este experimentat cu succes în state precum SUA, Germania, Franţa, Japonia, Marea Britanie, Olanda, Norvegia. El a spus că proiectul său a rămas doar pe hârtie în ultimii şapte ani, întrucât decidenţii calculează doar costurile, nu efectele benefice ale terapiei şi câştigurile ulterioare.
„Un centru de protoni e un vis realizabil pentru a oferi şi copiilor cu cancer un viitor. Copiii cu cancer pot fi vindecaţi peste 90%. Dacă nu folosim centrul cu protoni, se reduce acest procent. Creezi unei familii un viitor. Ar trebui să fie voinţă, nimic altceva. Toţi se uită la costuri, nu la avantaje şi câştig. Eu mă lupt de aproape 7 ani, am un proiect pe hârtie, e un vis, important e să găseşti conjunctura pentru a se crea. Ai nevoie să fie la un loc oncopediatria, imagistica, pentru a fi la maximum folosite. Creezi şi un centru de nucleere, cu imagişti, radiologi, oncologi, fizicieni, se creează o nouă societate pentru o maximă terapie, vindecarea fără efecte secundare. Niciodată nu am avut o senzaţie mai plăcută că ar fi posibil să se realizeze ca la această conferinţă! Visul meu s-ar putea realiza şi locul în care este o conjunctură, este acest centru medical şi tehnologic de la Târgu Mureş. Conferinţa îmi dă speranţe mari, fiindcă am întâlnit oameni care gândesc ca şi mine”, a declarat profesor doctor Ion-Christian Chiricuţă.
Profesorul Ion-Christian Chiricuţă, fiul renumitului profesor Ion Chiricuţă, cel de care se leagă modernizarea Institutului Oncologic din Cluj-Napoca, susţine că fără tehnologie nu există oncologie.
„Mă ocup de 30 de ani de cancer şi cea mai importantă este abordarea lui: ori chirurgical, ori tratament sistemic şi s-a ajuns acum la imunoterapie, care e mersul firesc şi, probabil, va apărea terapia genetică. Dar o parte importantă este diagnosticul şi fără acest diagnostic, fără tehnologia actuală, nu poţi aplica niciun fel de terapie în mod eficient. Eficient în sensul că primul lucru este să ştii unde este tumora, să afli dacă a produs metastaze, unde se află acestea şi acest lucru înseamnă stadializare: CT, RMN, Scintigrafie, PET şi aşa mai departe. Acestea creează cadrul pentru a afla în ce stadiu se află tumora. Histologia stabileşte originea şi după aceea încep procedurile, iar comisia oncologică stabileşte o anumită secvenţă. Dar fără a avea îndeplinite condiţiile de diagnostic, nu poţi aplica niciun fel de strategie. Şi fără a lucra în echipă nu se poate”, a susţinut dr. Chiricuţă.
În privinţa Conferinţei Naţionale „Tehnologia & IHealth în Medicina Secolului XXI”, organizată de Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş şi Asociaţia Medicală Română, sub patronajul Academiei Române, dr. Ion-Christian Chiricuţă consideră că aceasta este o resetare a medicinei din România.
„Evenimentul de la Târgu Mureş, la care sunt foarte fericit că am participat, este o resetare a medicinei din România. În România, în ultimii 30 ani, trăim convulsii non-stop, fiecare are ghidul lui, procedura lui şi rezultatul este o societate bolnavă la toate nivelele. Această conferinţă de la Târgu Mureş este un moment de restartare la care au venit cei mai buni specialişti care şi-au dedicat patru zile să participe la această conferinţă naţională, unde s-au discutat în profunzime lucruri fundamentale. UMFST Târgu Mureş, prin această platformă de tehnologie, care este în plus faţă facultăţile care studiază doar medicină şi farmacie, a creat condiţiile pentru a crea această platformă pentru tineri (…). Sesiunea de aici a arătat potenţialul existenţei acestui viitor, e tehnologia aplicată în cadrul facultăţii de medicină, toţi studenţii de anul I ar trebui să participe la această societate medico-tehnică unde îşi vor găsi viitorul”, a susţinut doctorul.
Dr. Ion-Christian Chiricuţă crede că problema majoră a României este că pierde tinerii în favoarea străinătăţii, care pleacă „după o Fata Morgana şi nu o găsesc”, aşa cum el însuşi a constatat.
„Eu am fost în străinătate şi nu numai că Fata Morgana nu există, dar e un deşert şi nu am spus-o doar eu (….). Şi eu m-am întors din mai multe motive şi primul a fost acela de a reda tinerilor ceea ce eu am învăţat. Am reuşit şi am avut o şansă să creez un centru în care am putut implanta conceptele pe care le-am învăţat într-o şcoală foarte bine organizată (….). Se poate face medicină de performanţă şi în România şi sunt centre mari care au apărut, dar se pierde foarte mult tineret care pleacă, e o hemoragie”, a arătat dr. Ion-Christian Chiricuţă, care a făcut rezidenţiatul în secţia de radioterapie a Spitalului Marienhospital – Herne (Universitatea Bochum Gernamia), a lucrat în Clinica de radioterapie a Universităţii Wuerzburg şi a fost directorul Institutului de Radioterapie Oncologică de la Spitalul St. Vincenz din Limburg.
Prof. Dr. Chiricuţă colaborează cu Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila”, unde predă în cadrul Masteratului de Biofizică Medicală şi Biotehnologie Celulară.