DNA Timiș a început urmărirea penală împotriva fostului ministru Adrian Chesnoiu
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Timiș l-au fost pus sub urmărire penală pe deputatul Adrian Chesnoiu, fost ministru al Agriculturii, într-un dosar în care este acuzat de instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi abuz în serviciu, a informat, luni, DNA.
Procurorii din cadrul DNA – Serviciul teritorial Timişoara au dispus, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor legale şi constituţionale, efectuarea urmăririi penale faţă de Adrian Ionuţ Chesnoiu, în prezent deputat, iar la data faptelor având şi funcţia de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru instigare (sub forma participaţiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracţiuni) şi abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Luni, fostul ministru a fost prezent la audieri la DNA Timiș, ocazie cu care i-a fost comunicată începerea urmăririi penale în calitate de suspect în dosarul menționat.
În perioada 9 februarie – 11 aprilie, Adrian Ionuţ Chesnoiu, în calitate de ministru, ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susţinute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, şef serviciu, director executiv adjunct şi director executiv ai unor direcţii judeţene, arată procurorii anticorupţie.
„Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la patru candidaţi „agreaţi” dintre care, în urma susţinerii probelor scrise şi orale, doar trei au promovat concursurile respective”, precizează anchetatorii.
De asemenea, la intervenţia directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidaţi, membrii comisiei ar fi fost nevoiţi să-l promoveze pe acesta, deși nu obţinuse un punctaj corespunzător.
„Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcţia de şef serviciu, obţinând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei”, mai precizează procurorii.