Gazprom a redus livrările de gaze către OMV până la 70% din cantitatea comandată
Grupul energetic austriac OMV a anunţat luni că primeşte de la grupul rus Gazprom o cantitate de gaze naturale cu aproximativ 70% mai mică decât ceea ce a comandat, transmit Reuters şi AFP.
„OMV a fost informat de Gazprom despre o diminuare a aprovizionării cu gaze naturale, ceea ce se traduce astăzi printr-o diminuare cu 70% a volumelor care ajung la terminalul de la Baumgarten”, unul dintre principalele hub-uri de gaze din Europa Centrală, a informat compania austriacă într-un comunicat de presă.
Austria este puternic dependentă de Rusia pentru aprovizionarea cu gaze naturale, de unde obţine aproximativ 80% din necesarul său de gaze. Însă, de la mijlocul lunii iunie, livrările de gaze ruseşti spre Austria au fost reduse la aproximativ jumătate din cantitatea convenită.
Dacă umplerea depozitelor de gaze va continua, în ciuda reducerii livrărilor, aceasta depinde de consumul zilnic şi de achiziţiile suplimentare de pe piaţa spot, a declarat purtătorul de cuvânt al OMV, Andreas Rinofner. Potrivit acestuia, informaţii cu privire la cantităţile de gaze livrate efectiv şi cantitatea depozitată sunt cunoscute doar cu o zi sau două mai târziu.
OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea – 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.