Premierul – întâlniri cu mediul privat; s-au făcut recomandări pentru îmbunătăţirea modificărilor preconizate la Codul fiscal
Premierul Nicolae Ciucă a avut, luni, la Palatul Victoria, mai multe runde de consultări cu reprezentanţi ai mediului asociativ privind modificarea Codului fiscal iniţiată printr-un act normativ pus în dezbatere publică săptămâna trecută pe site-ul Ministerului Finanţelor, fiind făcute o serie de recomandări pentru îmbunătăţirea propunerilor.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul celor patru întâlniri au fost prezentate situaţii cu care se confruntă reprezentanţii mediului de afaceri, ai patronatelor, sindicatelor şi autorităţilor publice şi s-au făcut recomandări pentru îmbunătăţirea propunerilor de modificare a Codului fiscal.
„Consultările vor continua, în următoarele zile, la nivel tehnic pentru a putea identifica cele mai bune soluţii de consolidare a cadrului de dezvoltare a economiei româneşti, pentru asigurarea unui mediu concurenţial adecvat şi a elimina inechităţile din sistemul fiscal”, se arată în comunicat.
Guvernul precizează că proiectul de ordonanţă lansat în dezbatere de Ministerul Finanţelor cuprinde soluţiile identificate de către arcul guvernamental în ultimele şase luni în baza unui dialog susţinut cu organismele internaţionale, dar şi cu reprezentanţii mediului de afaceri românesc.
La consultări au fost participat Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR): Daniel Anghel – Consiliul Investitorilor Străini (FIC), coordonatorul CDR, Dragoş Petrescu – Romanian Business Leaders (RBL), Angela Roşca – Romanian Business Leaders (RBL), Radu Burnete – Conferaţia Patronală Concordia, Letiţia Pupăzeanu şi Ana Maria Ciobanu – Camera de Comerţ Americană în România (AmCham), Adela Jansen – Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România (CCIFER), Ruxandra Jianu şi Anca Vlad – Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Alexandra Irimiea – Consiliul Investitorilor Străini (FIC), Mădălina Dragomir – Secretariat CDR, Georgeta Toma.
Organizaţiile patronale au fost reprezentate de Patronatul Naţional Român (Augustin Hagiu, Alin Creţu), CNIPMMR (Florin Jianu – preşedinte), UGIR (Liviu Popovici, Cristian Erbaşu, Dragoş Mihalache), CONPIROM (Gabriel Badea, Anca Mărginean).
Organizaţii sindicale au fost prezente la discuţii prin CNSLR-FRĂŢIA (Cătălina Bonciu), Confederaţia Cartel ALFA (Bogdan Iuliu – Hossu, Apostoiu Liviu), CSDR (Iacob Baciu, Simion Hăncescu), Confederaţia Sindicală Naţională Meridian (Maxim Rodrigo Gabriel, Ichim Costel), BNS (Dumitru Costin, Burlacu Mircea).
Structurile asociative din administraţia publică locală au fost reprezentate de Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (Adrian-Ioan Veştea, Ilie Bolojan), Asociaţia Municipiilor din România (Constantin Toma, Ion Lungu), Asociaţia Oraşelor din România (Daniel Gheorghe Nicolaş, Emilian Oprea), Asociaţia Comunelor din România (Emil Drăghici, Valentin-Dumitru-Ioan Ivan).
Din partea Guvernului, alături de prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, au participat Adrian Câciu, ministrul Finanţelor, Marius-Constantin Budăi, ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Florin Marian Spătaru – ministrul Economiei, Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Marian Neacşu, secretar general al Guvernului, Adeline Dan, secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, Mihnea Claudiu Drumea şi George Agafiţei, consilieri de stat în Cancelaria prim-ministrului, şi Dan Cărbunaru, purtător de cuvânt al Guvernului.