Diabet de tip 2: O nouă familie de medicamente care va revoluționa tratamentul acestei boli
Institutul național pentru sănătate și cercetare medicală din Franța (INSERM) a publicat recent în revista Diabetes (numărul din luna iulie) rezultatele unui studiu care propune o nouă pistă terapeutică în diabetul de tip 2, transmite Top Sante.
Sute de milioane de persoane suferă de diabet, din care majoritatea sunt afectate de diabetul de tip 2. Dar până acum, nu se știa cum să se acționeze asupra mecanismului biologic care-l provoacă. Se acționa doar asupra consecințelor bolii pentru reglarea nivelului glicemiei prin medicamente.
Ideea acestui studiu nu este de a acționa asupra absorbției glucozei compensând-o, ci de a o reface în adipocitul afectat, ceea ce are drept consecință tratarea rezistenței insulinei, cu efecte benefice asupra întregului organism, subliniază INSERM.
Pentru aceasta autorii studiului au cercetat sindromul Alstrom, al cărui mecanism provoacă diabetul de tip 2. Autorii studiului au observat că două proteine interacționează și blochează adipocitele în așa fel încât ele nu pot să mai absoarbă glucoza, declanșând diabetul. Pornind de la aceste concluzii, ei au dezvoltat o nouă clasă de medicamente, numită PATAS, care restabilește fiziologia normală a adipocitelor.
Trebuie precizat că aceste rezultate au fost confirmate, deocamdată, pe șoareci. Efectele sunt vizibile la animal, cu o îmbunătățire certă a rezistenței insulinei și a multor altor parametri și comorbidități, în special o mai bună echilibrare glicemică, reducerea steatozei și fibrozei ficatului, explică dr. Vincent Marion, director al Laboratorului de genetică medicală din cadrul INSERM, coordonatorul acestui studiu.
Acum este așteptată începerea testelor pe pacienți.