Câciu, despre creşterea ratelor: Oamenii trebuie să caute acele soluţii pe care băncile le pun la dispoziţie
Persoanele care s-au împrumutat la bănci şi întâmpină dificultăţi în ceea ce priveşte plata ratelor, pe fondul majorării ROBOR, pot căuta acele soluţii pe care băncile le pun la dispoziţie, însă pot opta şi pentru amânarea ratelor cu până la 9 luni, a declarat, vineri, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
În ceea ce priveşte soluţiile oferite de bănci, el a făcut referire la soluţii de refinanţare, soluţii de trecere pe dobândă fixă, „măcar pentru a bloca o creştere ulterioară a ratei”, soluţii de restructurare sau soluţii de trecere de la indicator ROBOR la IRCC.
Ministrul Finanţelor a fost întrebat de jurnalişti dacă Guvernul are în vedere măsuri care să ajute cetăţenii ale căror rate s-au dublat şi care nu mai au acelaşi grad de îndatorare ca la data accesării creditului.
„Dincolo de faptul că şi statul a venit cu o măsură privind un moratoriu de amânare a ratelor, care nu este neapărat cea mai bună soluţie în contextul creşterii ratelor, dar este o soluţie, din perspectiva gradului de îndatorare, discuţiile noastre sunt cu Banca Naţională a României, pentru că acea normă este dată de de BNR. Trebuie să ne mişcăm cu toţii din perspectiva aceasta, mai ales cei care au credite, să se adapteze, iar noi să încercăm să inversăm trendul de creştere a dobânzilor. Dar, acest lucru nu se va întâmpla peste noapte, va dura cel puţin anul acesta şi poate şi un pic din anul viitor şi, atunci, oamenii trebuie să se ducă să caute acele soluţii pe care băncile le pun la dispoziţie. Noi am discutat cu băncile. Sunt soluţii de refinanţare, soluţii de trecere pe dobândă fixă, măcar pentru a bloca o creştere ulterioară a ratei, soluţiile de restructurare, soluţii de trecere de la indicator de ROBOR la IRCC, dar şi această soluţie pentru cei care într-adevăr au o dificultate, de amânare a ratelor cu până la 9 luni”, a menţionat Adrian Câciu.
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat vineri la 7,09% pe an, de la 7,05% pe an în ziua precedentă, un nivel mai mare fiind înregistrat pe 27 iulie 2010, respectiv 7,18%, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.
Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 7,27%, de la 7,24% anterior, iar ROBOR la 12 luni a urcat la 7,41%, de la 7,39%, joi.