11:03 • Internațional
Ministrul Energiei: Gradul de umplere a depozitelor de gaze este acum de 50%, mai mare decât ne-am asumat
Gradul de umplere a depozitelor de gaze este în acest moment de 50%, mai mult decât şi-a asumat ţara noastră pentru data de 1 august, a scris, pe Facebook, ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Vineri erau în depozite peste 1,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale, dintr-un total de capacitate de 3,07 miliarde.
Potrivit ministrului, România şi-a asumat în faţa Comisiei Europene că va avea un grad de umplere a depozitelor de gaze de 46% la 1 august, 57% la 1 septembrie, 66% la 1 octombrie şi 80% la 1 noiembrie.
„În niciun caz nu se va pune problema în niciunul din scenarii ca populaţia sau clienţii protejaţi, cum le spunem noi, producţia de energie termică şi energie electrică, producţia critică de energie electrică, spitale, grădiniţe sau tot ce înseamnă clienţi protejaţi să nu aibă acces la gaze, să nu aibă încălzire”, a mai scris Popescu.