Franța instituie lockdown în valul doi de COVID-19. Oamenii vor putea ieși din case doar cu declarație
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat un al doilea lockdown național până cel puțin la sfârșitul lunii noiembrie.
Macron a declarat că, în conformitate cu noile măsuri, începând de vineri, oamenilor li se va permite să plece de acasă doar din motive esențiale de muncă sau din motive medicale.
Companiile neesențiale, cum ar fi restaurantele și barurile, se vor închide, dar școlile și fabricile vor rămâne deschise, scrie BBC News.
Decesele zilnice provocate de Covid în Franța sunt la cel mai înalt nivel din aprilie, iar marți, au fost confirmate 33.000 de cazuri noi.
Macron a declarat că țara riscă să fie „copleșită de un al doilea val care, fără îndoială, va fi mai greu decât primul”.
Într-un mesaj televizat, Macron a spus că Franța trebuie acum să „apese brutal frâna” pentru a nu fi „scufundată de accelerarea epidemiei”.
„Virusul circulă la o viteză pe care nici măcar cele mai pesimiste prognoze nu o anticipaseră”, a spus el, adăugând că jumătate din paturile de terapie intensivă din spitalele franceze sunt ocupate de pacienți cu Covid.
Președintele a spus că, în conformitate cu noile reguli, oamenii ar trebui să completeze un formular pentru a justifica părăsirea caselor, așa cum se cerea în lockdown-ul din martie. Adunările sociale sunt interzise.
„La fel ca în primăvară, veți putea să vă părăsiți casa doar pentru a lucra, pentru o întâlnire medicală, pentru a oferi asistență unei rude, pentru a cumpăra bunuri esențiale sau pentru a vă plimba în apropierea casei”, a spus Emmanuel Macron.
El a precizat însă că serviciile publice și fabricile vor rămâne deschise, adăugând că economia „nu trebuie să se oprească sau să se prăbușească”.