Inspectorii ANAF au dat amenzi de 83,63 milioane lei, în urma unor controale efectuate în luna iunie

Publicat: 15 iul. 2022, 22:14, de Aurel Drăgan, în ECONOMIE , ? cititori
Inspectorii ANAF au dat amenzi de 83,63 milioane lei, în urma unor controale efectuate în luna iunie
ANAF

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a aplicat amenzi în valoare totală de 83,63 milioane de lei, în urma controalelor efectuate la contribuabili, în luna iunie, a anunţat joi instituţia.

„Unul dintre obiectivele majore ale ANAF este combaterea evaziunii fiscale, un flagel al economiei care păgubeşte bugetul general consolidat de resursele necesare bunei desfăşurări a statului. În acest sens, Agenţia desfăşoară acţiuni de control menite să îndrepte sau să sancţioneze neregulile comise de contribuabili, îmbunătăţind astfel gradul de conformare şi colectare”, se menţionează în comunicat.

Astfel, acţiunile de control desfăşurate de inspectorii antifraudă în luna iunie au vizat peste 2.000 de contribuabili, fiind cuantificate/estimate implicaţii fiscale (reprezentând TVA, impozite, contribuţii sociale şi de sănătate, alte impozite) şi aplicate sancţiuni contravenţionale (amenzi şi confiscări) în sumă totală de 83.631.345 lei.

Conform sursei citate, 76,89 milioane lei reprezintă implicaţii fiscale (estimate în cadrul a 292 de procese-verbale de control), suma de 6,73 milioane de lei reprezintă sancţiuni contravenţionale (amenzi şi confiscări), respectiv: 5,79 milioane de lei amenzi contravenţionale aferente unui număr de 733 amenzi au fost aplicate şi 22 avertismente – şi 946.363 lei confiscări de numerar, venituri din activităţi ilicite şi bunuri.

Totodată, au fost înaintate organelor de urmărire penală 20 acte de sesizare, valoarea prejudiciilor însumând 115,6 milioane lei.

„Suspendări de activitate au fost dispuse la un număr de 28 contribuabili, din care la 25 de contribuabili pentru abateri de la prevederile legale privind dotarea şi utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale (21 suspendări pentru nedotare AMEF, 4 suspendări pentru neutilizare AMEF) şi la 3 contribuabili pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 227/2015”, se menţionează în comunicat.

Ca urmare a controalelor antifraudă efectuate, structurile DGAF au propus pentru declarare în inactivitate fiscală un număr de 5 contribuabili, fiind emise avize în acest sens, comunicate organelor fiscale competente.

De asemenea, ca urmare a 2.223 de controale efectuate de structurile de inspecţie fiscală la contribuabili persoane juridice şi fizice în luna iunie au fost stabilite sume suplimentare în valoare totală de peste 213 milioane lei, fiind instituite 31 de măsuri asigurătorii ce depăşesc 36 milioane lei. Organelor de urmărire penală le-au fost înaintate 18 sesizări, pentru prejudicii în cuantum de 16,12 milioane lei.