Tichete sociale de 2.000 lei pentru mamele din medii defavorizate
Mamele şi copiii nou-născuţi din categoriile cele mai defavorizate vor primi un ajutor în valoare de 2.000 lei, în primele 3 luni de la naşterea copiilor, prin tichete sociale pe suport electronic, anunță Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene (MIPE).
Sumă este alocată prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, valoarea fondurilor avute la dispoziție fiind de 12 milioane euro.
De sprijin vor beneficia, conform ordonanţei de urgenţă, mamele cărora le-a fost stabilit dreptul la venitul minim garantat; mamele care fac parte din familii beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei; mamele cu dizabilităţi; mamele aflate temporar în situaţii critice de viaţă – victime ale calamităţilor, ale violenţei domestice, persoane dependente şi/sau care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială întocmită de autorităţile publice cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale; mame şi care nu deţin acte de identitate şi nu pot accede la drepturile civile; mamele minore; mamele – cetăţeni străini sau apatrizi proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina.
Listele cu persoanele care vor beneficia de aceste ajutoare vor fi întocmite de autorităţile administraţiei publice locale, prin Serviciile Publice de Asistenţă Socială, centralizate de către prefecturi, transmise Ministerului Afacerilor Interne şi, ulterior, Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, care este coordonatorul la nivel naţional al acestui program.